Stimate domnule Director, vă scriu această scrisoare deschisă ca să vă rog să-mi permiteți să-mi văd dosarul meu de la KGB. Ca acest lucru să fie posibil, oare ce demersuri ar trebui să întreprind în această privință? Ar trebui să vă trimit scrisoarea asta prin poștă sau să v-o las în anticameră sau de ce alte lucruri ar mai fi nevoie?

Cu o rugăminte similară m-am adresat în 2016 și domnului Mihai Balan, directorului SIS din acea perioadă, iar dumnealui mi-a zis că n-aș avea nici un fel de dosar. Dar eu nu l-am crezut. Am receptat răspunsul dânsului ca un refuz de a-mi permite să-mi văd dosarul, care, cred eu, există și pe care, da, eu aș vrea să-l citesc și nu văd de ce acest lucru nu ar fi posibil odată ce de 31 de ani Uniunea Sovietică ( împreună cu KGB-ul) nu mai există.

Oare nu credeți și dumneavoastră că ar fi normal ca oricine și-ar dori asta, s-o poată face fără nici o opreliște? Nu cred că există vreun intelectual în Republica Moldova care s-ar opune. Arătați-mi măcar un singur scriitor sau un singur jurnalist care nu ar vrea și el ceea ce vreau eu. Există oare?

De ce țin așa de tare să-l văd?

Nu, nu pentru a mă răfui cu adversarii mei și nici ca să iau act de cine m-a turnat, dacă m-a turnat cineva, că poate nimeni nu a avut nicio treabă cu mine, și toate suspiciunile mele din răstimpul ăla sovietic nu au fost nimic altceva decât o simplă paranoia și atunci tot o să știu ceva; nu, nu de asta țin să-mi văd dosarul, ci pentru a afla cum au stat, de fapt, lucrurile în ceea ce mă privește pe mine.

De când a ieșit lumea în stradă, am început să ies și eu. Nu a fost miting sau grevă a foamei sau demonstrație la care să nu fi mers. Am fost și unul dintre fondatorii cenaclului „Mateevici” la ședințele căruia am pledat pentru unirea Moldovei cu România. După una dintre ședințe, la care am citit o poezie de acest fel, un coleg a venit în fugă la mine, spunându-mă să mă ascund că mă caută securiștii, și mi-a arătat spre doi tipi cu pălării pe ochi care se apropiau de noi. Alți trei colegi m-au înconjurat și m-au ajutat să mă pierd în mulțime.

Domnule director, aș putea să vă povestesc foarte multe istorii de felul ăsta, dar nu vreau s-o fac pe eroul, vreau doar atât: să am access la dosarul meu.

Știu că asta nu depinde doar de dumneavoastră, ci în primul rând de parlamentari, căci e în puterea lor să adopte legea lustrației, ca să permit lumii să aibă acces la propriile dosare. Dacă legea asta ar fi fost adoptată, nu v-aș mai fi scris această scrisoare. Dar pentru că n-a fost adoptată, vă scriu dumneavoastră, rugându-vă ca să-mi permiteți cu titlul de excepție să iau cunoștință de dosarul meu.  Sau dacă nici dumneavoastră nu-mi puteți permite asta, alăturați-vă demersului meu ( al nostru) și cereți și dumneavoastră împreună cu mine ( cu noi) ca parlamentarii să adopte legea lustrației.

KGB-ul a fost cea mai de temut instituție din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. A fost o instituție a terorii, și a represiunii antiromânești, răspândind spaimă, groază și doliu în rândul populaţiei băștinașe din Basarabia și Transnistria.

Nimeni nu ar putea nega că KGB-ul a fost o instituție a FRICII și îndobitocirii, care încerca să-I transforme pe opozanți în colaboratori, pe oamenii liberi în robi, pe cei care gândeau și simțeau românește în oameni sovietici.  Se știe că  KGB racola turnători din rândul intelectualității, punându-I să-și urmărească prietenii, colegii, membrii familiei. KGB-ul și-a infiltrat oamenii săi și în rândurile mișcării de eliberare națională, subminând-o din interior. Ziarele democratice colcăiau de oameni ai KGB-ului, de aia, nici au reușit să-și îndeplinească misiunea. Un eșec al revoluției antisovietice a fost faptul că în fruntea ei KGB-ul și-a postat oamenii săi. Până și războiul ruso-moldovenesc din 1992 a fost în mare parte o opera a KGB-ului. Impresia general e că turnătorii de cândva ai KGB-ului au continuat să lucreze pentru FSB. Iar unii dintre ei lucrează și azi. Înșurubați și încapsulați în în posturi cheie în instituţii media, în organizaţii culturale, în partide politice democratice, aceştia au lucrat și lucrează pentru un alt stat. Iată de ce ar fi foarte important să fie adoptată legea lustrației.

Dar nu numai de asta. Au existat și victime ale KGB-ului, oameni care n-au acceptat să colaboreze, iar pe acești oameni KGB-ul i-a fânt, i-a  distrus, i-a călcat în picioare și i-a umilit, i-a scos din joc, trimițându-i pe linie moartă. Unii dintre ei nu mai trăiesc. Prin adoptarea legii lustrației, li s-ar face o mare reparație morală.

Domnule director, pe parcursul celor 31 de ani de când nu mai există URSS-ul ne-am făcut mereu că nu a existat KGB-ul, cu toate că direct sau indirect cu toții am avut fie de suferit, fie de profitat de pe urma acestei instituţii. De ce să nu tragem draperiile și să vorbim deschis despre cum ne-a marcat KGB-ul viața, viața noastră, viața fiecăruia dintre noi?

Domnule Director, iată de ce, în finalul acestei scrisori, eu nu vă mai cer permisiunea ca să-mi dați voie să-mi văd dosarul, pentru că îmi dau seama că nu o să-mi permiteți asta, ci vă rog să vă alăturați demersului meu ( al nostru)  de-a cere deputaților din parlament să adopte legea lustrației. Cine, dacă nu dumneavoastră ar trebui să susțină un asemenea demers? Prin această scrisoare, îi îndemn și pe colegii mei scriitori și jurnaliști s-o facă. E TIMPUL, DOMN DIRECTOR, E TIMPUL să le cerem deputaților din parlament să adopte legea lustrației! Dacă nu acum, atunci când, dacă nu ei, atunci cine?

Domnule Director, veți susține oare demersul nostru ca dosarele KGB-ului să fie desecretizate? Dacă îl veți susține, veți demonstra clar că SIS-ul de azi nu are nici o legătură cu KGB-ul de cândva, că sunt instituţii complet diferite, cu misiuni diferite.

Domnule Director, oare nu credeți și dumneavoastră că  adoptarea legii lustrației și deconspirarea dosarelor KGB-ului ar trebui să se facă astăzi, în 2023, și nu peste 100 de ani, cine știe când?