De 465 de zile continuă războiul în țara vecină, Ucraina... De câteva săptămâni orașele ucrainene sunt bombardate zilnic nemilos: rachete de toate tipurile, bombe, drone, inclusiv iraniene.

Acest război trebuia sfârșit acum un an. Atunci când Ucraina a eliberat regiunea Harkovului și Hersonul... Dar ucrainenii au fost nevoiți să oprească ofensiva, din lipsă de resurse. Europa, SUA și restul lumii nu au înțeles la timp acest lucru. La modul general putem lesne aplica diagnoza (atribuită și asta lui Churchill, de altfel) enunțată pe timpul celui de-al doilea război mondial: „Americanii (în cazul nostru am putea spune „Occidentul”) iau întotdeauna decizia corectă, dar nu înainte de a testa toate deciziile greșite”. Toți așteaptă cu nerăbdare ofensiva ucraineană... Dar cu cât mai complicat va fi acum!

Cât de insuportabil a devenit acest război!... M-am prins la gândul că, în pofida așteptării și solidarității cu ucrainenii, această ofensivă nu mă bucură... Câte vieți oare va mai înghiți acest ogru? Câte?...

Să revenim însă la Chișinău. Vă promiteam săptămâna trecută câteva considerații despre Unire. Dar uitam despre marea zi, pregătită cu atâta migală! Așa că despre Unire vă voi povesti... săptămâna viitoare.

Alaltăieri, pe 1 iunie, a avut loc unul din cele mai marcante evenimente din scurta istorie a formațiunii statale cu nume „Republica Moldova”. Știm cu toții la ce anume mă refer: la summitul Comunității Politice Europene. Liderii a 48 de state au debarcat la Chișinău și s-au deplasat la Bulboaca, la castelul Mimi. Despre importanța acestui eveniment s-a vorbit din orice difuzor și nu prea am ce să adaug la subiect. Voi aminti doar câtă vâlvă era prin cetate acum zece ani când un politician european se împiedica de v-un nor și făcea o escală pe la Chișinău... Uite că acum au venit toți! Și asta este partea bună, extraordinară chiar! Cu atât mai mult că nu au venit cu mâinile în buzunar, ci cu niscaiva carboave și promisiuni (precum cea de a începe negocierile de adeziune la UE până la sfârșitul anului).

Acum însă vine și partea mai puțin bună, și e cazul să-mi cer iertare pentru căușul de apă rece, căci excitația și emoțiile sunt încă prea mari. Cert, toată Europa a fost la noi în vizită, dar... precum a venit așa a și plecat.

Nu-i vorbă, chiar și politicienilor care nu știau mare lucru despre Republica Moldova cancelariile le-au pregătit câte un dosăraș despre locul pe care urmează să-l viziteze, nu cumva să comită v-o gafă în declarații sau răspunsuri jurnaliștilor, și acest lucru e un mare pas înainte (dovadă e că gafe nu au fost comise). Din păcate, nu putem ști ce a fost în acele dosare și e mare păcat. Dacă nivelul de „analitică” e același care a prezis căderea Kievului în doar 72 de ore... Fără a mai pomeni de faptul că specialiștii care răspund de „Republica Moldova” sunt în cel mai bun caz sovietologi sau rusologi... În fine, ne îndepartăm de subiect. Să revenim la summit.

Dacă crede careva că toată această lume a venit la Bulboaca pentru „Republica Moldova”, atunci vom fi nevoiți să-i spunem că greșește. Subiectul primordial este astăzi războiul din Ucraina și configurația zonei de după război. Cert, „Republica Moldova” e o parte a acestei zone și va fi necesar să i se găsească un loc. Mai mult, sunt convins că Occidentul vă lua până la urmă decizia corectă, dar... teamă mi-e că încă nu a încercat toate deciziile greșite.

Și dacă crede altcareva că o adunare într-atât de numeroasă poate discuta ceva cu adevărat serios pe parcursul a unei singure zi, iarăși greșește. Importantă a fost demonstrația de solidaritate și poza comună localizată în Republica Moldova. Nimic mai mult.

Dacă nu intervine un alt eveniment-trăsnet între timp, despre Unire discutăm săptămâna viitoare. Și despre trei declarații (doar trei) care mi-au părut foarte curioase la acest summit: una a lui Johannis, alta a lui Popescu și a treia a lui Zelenski.

Pâna atunci vă las să ghiciți la ce declarații anume mă refer.