După reuniunile G7 și summitul NATO, împănate cu nenumărate întâlniri bilaterale în marja lor, Președintele american Joe Biden a participat marți, 15 iunie, la summitul UE-SUA care s-a dovedit un adevărat galop de sănătate, într-un cadru prietenos, cu final așteptat. Nu înseamnă că Washingtonul a câștigat pe deplin întreaga întâlnire, că a îngenunchiat Europa sau și-a aliniat-o în spate în perspectiva bătăliilor viitorului cu autocrațiile, cu China și Rusia. Nicidecum. Ci că diplomația europeană a prevalat, iar documentele finale consemnează faptul că ambii jucători majori de pe malurile Atlanticului și-au atins obiectivele și că rezultatul întâlnirii și a documentului final este un Occident Unit, mult mai interconectat și mai interdependent, cu maniere și abordări mult mai nuanțate, și cu soluții care urmează a fi stabilite împreună, într-o formulă de simetrie perfectă.

Simetria, echilibrul și egalitatea SUA-UE în angajamentele politice

Într-adevăr, declarațiile liderilor europeni și american de marți și Declarația finală a summitului despre un parteneriat transatlantic reînnoit, marchează o apropiere extrem de puternică, instituționalizată, de această dată, în manieră constructivistă, între Statele Unite și Uniunea Europeană. Nefiind vorba despre securitate și apărare, nu mai suntem în condițiile summitului NATO în care preeminența americană pe aceste domenii se menține. Suntem într-o înțelegere pur politică, bazată pe principii și valori comune, în care simetria, și nu încolonarea, echilibrul și nu subordonarea, egalitatea și nu ierarhia sunt definitorii între cei doi actori.

Documentul final marchează, dincolo de orice dubiu, tot ceea ce apropie SUA și UE. Mai totul. Chiar totul. Dacă ne uităm cu atenție și cu lupa la detalii, vedem și ce lipsește, adică exact temele unde există abordări diferite și unde dialogul structurat și argumentele raționale urmează să acopere diferența și să nască consensul. În plus, aceste puncte ce constituie diferențele sunt legate de maniera de abordare, de eludarea unor decizii mai ferme și imediate în favoarea uneia gândite și mai eficace, de evitarea abordărilor care au în prim plan sancțiunile și mai ales de mutarea tuturor acestor teme în numeroase grupuri de lucru și formate bilaterale care să statueze rezultate consolidate, întărite și detaliate pe fiecare temă.

Abordarea ar putea fi privită, la o lectură superficială, drept o formulă de aplatizare a unor asperități sau o îndepărate de la acțiuni concrete, eficiente, chiar dacă mai angajante. Nu putem evita această interpretare pentru că este o realitate. Pe de altă parte, în maniera post-modernă caracteristică UE, cu așa numita „metodă europeană” de abordare, structurarea și elaborarea în detaliu a relației vine să creeze spațiul pentru o integrare avansată și un parteneriat întărit, creând totodată premizele pentru construirea unei puteri normative enorme la nivel global a acestui parteneriat transatlantic al celor doi giganți democratici 

Coagularea instituționalizată a democrațiilor lumii

Documentul poate nu conține formulări programatice sau îndemnuri mobilizatoare și viziuni clare precum cea a bătăliei globale a autocrațiilor cu democrațiile la nivel global. Nici nu instituie mobilizarea pe bază de polarizare globală. Dar ceea ce face fără dubiu este o coagulare de facto a democrațiilor, instituționalizată și așezată pe baze solide și temeinice, ceea ce era și gândirea inițială și așteptarea SUA. În plus, documentul și acțiunile prognozate, ca și instituționalizarea parteneriatului, duc la creșterea interdependenței UE – SUA pe multiple teme.

E adevărat, Marea Britanie nu este menționată, și intră la categoria de parteneri terți. Nu știu dacă e o abordare premeditată, dacă ține de opțiunea UE sau dacă, în baza principiului bilateralismului întâlnirii, Regatul Unit nu avea de ce să fie menționat ca atare într-un asemenea document. Marea Britanie rămâne partener, pus în grupul celorlaltor state terțe care împărtășesc pozițiile și abordările celor doi semnatari ai documentului.

În plus, umbra diplomației europene se regăsește în știința de a diseca subiectele, de a le împărți pe teme și componente distincte și evitarea numirii actorilor vizați de diferitele inițiative ale SUA și UE menționate în document. De aici senzația generală a unui acord care nu este îndreptat împotriva cuiva, și care soluționează un noian de teme preocupante și probleme deranjante la nivel global. Totuși, Statele Unite pot fi mulțumite: întreaga lor agendă vizând China este prezentă și menționată în detaliu, cu toate ingredientele necesare înțelegerii perfecte a problematicii comune și alinierii democrațiilor în contracararea tuturor acestor amenințări. Din nou, este vorba despre manieră și nuanțe, nicidecum de diferențe de puncte de vedere substanțiale, de fond.

China, Rusia și instrumentarul variat al abordării globale a autocrațiilor

De altfel, China ca actor, ca atare, este menționată explicit în document de exact trei ori: la abordarea multifațetată – cooperare, competiție, „rivalitate sistemică”; la preocupările vizând „situația” în Marea Chinei de Sud și la menționarea abordării Chinei pentru cooperarea reciprocă în domeniile de interes comun. Altfel, sunt menționate toate temele, de la nevoia unei investigații corecte a surselor pandemiei la competiție corectă, cooperare tehnologică și stabilirea regulilor în privința tehnologiilor disruptive. Împărțirea pe teme și subiecte, pe domenii și preocupări a europenilor a jucat rolul determinant, creând un document mai puțin atractiv la lectură, mai puțin mobilizator și greu de înțeles pentru populație, mai puțin politic, dar la fel de tăios și dur, prin abordarea tehnică și acceptabil pentru toți semnatarii.

Sancțiunile față de China nu sunt menționate. Nici nu e sigur dacă și cum vor fi între soluțiile practice ale problemele în raport cu Beijingul. Sunt abordări generice foarte concrete, care vor fi dublate de criterii, instrumente tehnice și constructe normative și care, în final, vor juca, poate, chiar mai bine rolul decât abordările politice deschise și directe de până acum. Pentru că documentul menționează în detalii și reproduce, creând politici profunde adaptate naturii fiecărui subiect, fiecare temă de dispută UE-China și SUA-China. Instrumentele vor fi stabilite în grupurile de consultare și structurile tehnice, care pot avea impact chiar mai mare decât afirmarea deschisă a unor acțiuni în privința dreptului de proprietate intelectuală sau a delocalizării companiilor, sancțiuni concrete pentru diferite categorii de abordări politice ale Chinei sau încălcări ale drepturilor omului de către Beijing, sau chiar referiri dure la munca forțată înglobată în anumite produse.

Numai capitolul referitor la apărarea valorilor democratice și promovarea acestora ar trebui să dea fiori și la Beijing, și la Moscova, chiar dacă e unul de pură afirmare a principiilor și valorilor comune. Nici referirile la reforma OMS, a OMC și competiției corecte și loiale, nici cele la noile reguli pentru tehnologiile disruptive sau cooperarea tehnologică SUA-UE nu ar trebui să fie privite a la lejere de către rivalii autocrați de jur împrejurul lumii, chiar dacă ei sunt nenumiți. În plus, când e vorba despre poziționări concrete pe temele de politică externă, țintele China și Rusia sunt evidente, cu tot noianul de comportamente neconforme, nedemocratice, în afara regulilor.

Nu la fel de lejeră e poziția Rusiei, care este abordată într-o cheie confruntațională mult mai directă și deschisă. Chiar numele statului rus este prezent de șapte ori în document, asociat cu formulări de tipul: “răspunsul decisiv”, „comportament negativ și activități dăunătoare”, care afectează, prevenirea deteriorării mai departe a relațiilor, „condamnăm acțiunile Rusiei”, „să înceteze represiunea asupra societății civile, opoziției, mass media”, „să elibereze deținuții politici”. Formulările sunt, în aceste cazuri, dure și directe, fără echivoc, reflectare a faptului că, în acest caz, și maniera de abordare a depășit orice diferență și am ajuns, cu adevărat, la exasperarea întregului Occident, inclusiv a Europei, în fața acțiunilor Rusiei.

Un Occident Unit, cu forța conjugată a celor doi mari actori transatlantici, flancați, la nivel global, de ceilalți parteneri democratici ai lumii, se anunță o referință cu relevanță majoră. ONU rămâne în prim plan, dar și multilateralismul valorilor și comunitatea democrațiilor ca matrice a dezvoltărilor lumii bazate pe reguli. În plus, curajul și angajarea americană dublată de sofisticarea și instrumentarul mai rafinat și insidios, dar la fel de eficient, al europenilor, puterea normativă exportată global și capacitatea de a realiza consensuri cu mulți participanți fac diferența și dau optimism îndreptățit reașezării lumii de mâine. Chiar dacă nu se va face pe principiile realpolitik-ului, cu amenințarea și zăngănitul armelor în prim plan, cum sunt obișnuite autocrațiile unipersonale ale lui Putin și Xi Jinping.