„Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple”, spune o pildă românească. Ea se aplică perfect situației Rusiei în cazul Afganistanului, mai ales acum, după retragerea americană și a NATO. Vineri, o conferință desfășutară la Tashkent, capitala Uzbekistanului, a subliniat complexitatea, neclaritatea, subtilitățile și complicația la care a ajuns situația din Afganistan, după aproximativa „retragere completă”(care se va încheia, în fapt, la 31 august). Totuși, Moscova continuă să persiste în greșeli, din ura adâncă față de americani și dorința de a demonstra că Rusia controlează Asia Centrală, blocând închirierea unor baze militare în regiune către SUA. Iar consecințele acțiunilor repetate de blocare a negocierilor inter-afgane mediate de americani, tentația implicării în acorduri și distrugerea înțelegerilor pentru că erau făcute de SUA ar putea lăsa Rusia singură în fața valului de amenințări venite din sud, dar și cu o situație explozivă în Asia Centrală și la frontierele sale, situație care nu poate fi pusă decât pe propriile acțiuni și pe ambiția nemăsurată de a fi recunoscută ca rivalul și egalul Americii.

Victoriile efemere ale pescuitorilor în ape tulburi

Am citit prea multe articole - multe calchiate după unele apariții în Occident - majoritatea scrise cu superficialitate de jurnaliști cu ambiții de cunoscători dar fără lecturile potrivite și suficiente și fără experiența pe teren pentru a ști despre ce realitate vorbesc. „Cronica unei înfrângeri anunțate”, „eșecul Americii în Afganistan”, „Afganistanul cimitirul Imperiilor”, „Războiul perpetuu din Afganistan” și, firește, „înfrângerea Americii în cel mai lung război al său” sunt principalele referințe pe această direcție. Dincolo de titluri, puține sunt analizele internaționale care prezintă argumente, surprind sau nuanțează situația de pe teren sau aduc în prim plan cauze, motive și motivațiile situației actuale.

Iar în ceea ce privește complicația de pe teren, ea are multiple surse: mai întâi negocierile interafgane: la început a fost vorba despre eliberarea prizonierilor talibani sau nu teroriști și canalul de negociere; apoi a fost vorba despre ierarhia și gradul de reprezentativitate ale negociatorilor afgani; apoi despre condiționarea retragerii/staționării trupelor americane de începutul negocierilor și ajungerea la un acord; spre final, Ashraf Ghani și Abdoulah Abdoulah au propus un guvern de tranziție sub controlul lui Ghani – care să nu participe la alegerile următoare - și organizarea alegerilor fără o reprezentare a talibanilor în Guvern față de solicitarea ca administratorul alegerilor și guvernul interimar să fie egal împărțit între cele două părți, autoritățile afgane și talibani. Lipsa unui acord a dus la alunecarea spre conflict încă din perioada prezenței trupelor americane și aliate - în care unica preocupare a talibanilor a fost să nu atace sau să facă victime din rândul occidentalilor – s-a soldat cu strategia de cucerire a cât mai mult teritoriu pentru a crea premisele favorabile negocierilor ulterioare, dacă vor mai fi necesare.

Talibanii susțin că nu-și doresc să preia prin forță puterea și teritoriul afgan, deci nu o soluție prin victorie militară, ci prin negocieri cu guvernul afgan, dar se tem de război civil generalizat între multiplele grupări înarmate. După retragerea celei mai mari părți a trupelor occidentale, talibanii au preluat punctele de trecere a frontierei cele mai importante cu Iran, Uzbekistan, Tajikistan și Pakistan. Iar trimisul Statelor Unite pentru procesul de pace din Afganistan, Zalmay Khalilzad, a promis măcar o încetare temporară a focului pentru sărbătoarea islamică Eid Al-Adha, dacă nu o încetare extinsă a focului pe termen lung pentru ca părțile să ajungă la un acord politic. În orice caz, preocuparea este pentru reducerea violenței. Vineri a zburat la Doha, în Qatar, delegația afgană de cel mai înalt nivel care s-a întâlnit vreodată cu reprezentanții talibanilor, la sediul reprezentanței din statul Golfului, acolo unde Abdullah Abdullah, șeful consiliului reconcilierii naționale a Afganistanului a condus delegația, în speranța unor rezultate corecte.

Cât despre reacția Moscovei, prin vocea Ministrului de Externe Serghey Lavrov, e de neînțeles: acum Lavrov se plânge că SUA și aliații săi din NATO s-au retras prea repede din Afganistan. Asta după ce a criticat prezența americană prelungită care destabilizează regiunea, ca și soluționarea militară a situației din Afganistan. Când SUA a reușit să aducă părțile față în față la Doha și a inițiat procesul de pace, Rusia i-a chemat pe reprezentanții Talibanilor la Moscova pentru a strica înțelegerea, a o bloca, a-i „asista” pe talibani în negocieri și a se implica ea însăși în acestea. Atunci a ieșit la suprafață și faptul că îi plătise pe talibani, în perioada ultimilor ani, pentru a ucide soldați aliați, cu precădere pe cei americani. În asemenea condiții, și cu preocupările privind perspectiva asertivității Chinei, cum să aștepți ca Statele Unite să mai rămână în Afganistan?

Acum Serghey Lavrov reproșează destabilizarea regiunii la plecarea „intempestivă și grăbită” a americanilor, deși aceasta era anunțată. Și se plânge de extinderea conflictului, de intrarea militanților și penetrarea în Asia Centrală și de  pătrunderea grupărilor teroriste în statele musulmane din Asia Centrală. De asemenea, traficul de droguri sugrumă Rusia, nu numai statele Asiei Centrale, care sunt, în cea mai mare parte, state de tranzit, nu de consum și destinație. Pe de altă parte, în timp ce joi adjunctul secretarului pentru securitate internă, Elizabeth Sherwood-Randall, s-a întâlnit cu reprezentanții celor 5 state din Asia Centrală pentru a obține acordul de amplasare a unor baze americane temporare pentru supravegherea Afganistanului, Rusia a avertizat nervos împotriva unei asemenea perspective statele Asiei Centrale și Statele Unite însele, în timp ce Uzbekistanul răspunsese negativ, ca și Pakistanul, în prima fază. Iată de ce spuneam despre pilda românească: Rusia are ceea ce și-a dorit – exclusivitatea, dar și toată responsabilitatea pentru a se apăra de talibani, radicalizare, terorism și droguri la granița Asiei Centrale cu Afganistanul.

Cearta ca-ntre vecini Afganistan-Pakistan și jocurile mai largi din regiune

Între afgani și pakistanezi este o rivalitate eternă transformată în acuzații reciproce, aruncate direct în orice context. Cum a fost la conferința de la Tashkent. Lipsa de încredere și suspiciunea sunt dominante mai ales la Kabul. Președintele afgan, Ashraf Ghani, a denunțat ceea ce numește ridicarea de către Pakistan a nivelului violenței în Afghanistan, unde susține(fără probe) că peste “10.000 de luptători jihadiști din Pakistan și din alte locuri au intrat în Afganistan în ultima lună”, luptând de partea talibanilor. Autoritățile afgane susțin că Islamabadul oferă paradisuri sigure talibanilor din Afghanistan și îi tratează pe insurgenți în spitale. De cealaltă parte, și Pakistanul acuză Kabulul pentru susținerea talibanilor pakistanezi, Tahreek-e-Taliban Pakistan – TTP, care atacă și ucide personalul militar în fiecare săptămână, în ultimele luni.

Premierul pakistanez Imran Khan a susținut în cadrul conferinței că țara sa își dorește o soluție pașnică a conflictului pentru că are deja pe teritoriul său peste 2 milioane de refugiați și nu poate să absoarbă alții ce ar proveni din perpetuarea conflictelor și escaladarea lor. Pakistanul se declară împotriva unei soluții militare la conflict și a respins faptul că ar exista o susținere a țării sale pentru talibani. Khan invocă aici necinstea atacurilor de această factură în condițiile în care Pakistanul a jucat un rol important în aducerea talibanilor la masa de negocieri.

La aceste rivalități și suspiciuni a celor doi vecini, parte dintre ele motivate, se mai adaugă și argumentele ce vin de la partea americană. Barack Obama explică public, în cartea sa de memorii „Pământul Fagaduinței”, că a preferat să nu implice Pakistanul în raidul din 2011 împotriva lui Osama bin Laden pentru că nu este un secret că elemente din Armata Pakistanului, cu precădere din puternicele sale servicii secrete ISI, păstrează legătura cu talibanii și poate chiar al Qaeda, utilizându-i câteodată ca elemente strategice pentru a se asigura că guvernul afgan rămâne slab și nu se poate alia strategic cu rivalul Islamabadului, India. Pe de altă parte, tot în carte, Obama notează și faptul că statul pakistanez nu mai oferă spațiu și paradis teroriștilor, că nu mai încearcă radicalizarea musulmanilor de sub influența sa, că a fost deja victima el însuși a numeroase atacuri teroriste și că găzduiește milioane de refugiați. Totuși, Curtea Supremă din Pakistan a permis în 2002 eliberarea celui care a orchestrat răpirea și uciderea lui Daniel Pearl, jurnalist al Wall Street Journal.

În orice caz, riscul, dacă nu chiar realizarea dezideratului talibanilor de a prelua din nou controlul în Afganistan, va schimba dramatic dinamicile din regiune, mizele și reașezările. Rivalitatea afgano-pakistaneză, cea mai cunoscută indo-pakistaneză – cu dimensiunea sa nucleară și relativă la Kashmir, cea indo-chineză din apropiere, cu reverberații în alianța pakistanezo-chineză, jocul Rusiei în Regiune și interesele americane în scădere – cu excepția combaterii terorismului și menținerea echilibrelor regionale, mai nou a îndiguirii Chinei – determină o maximă complicație greu de reașezat. Geniul nu mai intră așa de simplu în lampă, în eventualitatea preluării puterii de către Talibani, fără echilibru corect din partea autorităților afgane.

Între timp și statele post-sovietice ale Asiei Centrale s-au alăturat SUA și Rusiei sperând că vor putea asista la o soluție pașnică în Afganistan, cu niște talibani mai moderați și maleabili, mai de înțeles și cu lecțiile învățate ale trecutului, care să îi facă mai activi în combaterea grupurilor militante și teroriste precum Stat Islamic și Mișcării Islamice din Uzbekistan. Talibanii s-au ciocnit, câteodată, cu rebelii capacitați de către Daesh/autointitulat Stat Islamic, iar Statele Unite au negociat în cadrul precondițiilor dinaintea deschiderii negocierilor inter-afgane asumarea de către talibani a combaterii terorismului, cu precădere a ISIS. Plânsul cu lacrimi de crocodil al Rusiei după retragerea trupelor americane pe care s-a căznit în toate felurile, inclusiv cele mai reprobabile, să o obțină, nu se potrivește deloc cu refuzul zgomotos și influențarea în forță a statelor Asiei Centrale de a nu oferi o bază pentru creșterea capacității de intelligence tehnic și capabilități de combatere a terorismului în regiune de către Statele Unite care, după retragere, au dorit să mențină aceste elemente în sprijinul statelor din regiune și al lumii întregi