În Europa democratică de astăzi se manifestă două tendințe electorale: fuga după stabilitate politică și predictibilitate și respectiv revolta împotriva imobilismului politic. În ambele cazuri, motivul care a generat această situație este fragmentarea excesivă a spectrului politic ceea ce, pe de o parte, dă oportunități și variante multiple de creare a majorităților, pe de altă parte sunt premisa instabilității și prăbușirii guvernelor la fiecare trepidație internă a unui partid din coaliție sau la orice eveniment major din societate. Firește, nu vorbim încă, la această oră, despre partide sau coaliții care au pierdut alegerile din cauza proastei gestionări a pandemiei de coronavirus, nici ca urmare a adoptării unor măsuri drastice, impopulare sau complet inacceptabile pentru societate ca soluții de combatere a Covid-19. Pe această direcție, prima bătălie majoră se va consuma în Franța lui Emmanuel Macron, în primăvara lui 2022. Cazul Bulgariei este unul ce merită toată atenția. 

Israel, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia – Revolta în democrațiile osificate

Preocuparea majoră a democrațiilor mai mari sau mai mici a fost imobilismul democratic și tentația unor lideri de a se eterniza la putere. Nemaiputând să o facă din postura de Președinți – șefi de state, care sunt subiect al limitării numărului de mandate, găselnița identificată pentru perpetuarea la putere pe perioade lungi a fost poziția de premier. Imobilismul nu e singura condiție a revoltei populare: doamna Angela Merkel a fost Cancelar timp de 16 ani și nu s-a ridicat problema vreodată a agățării de putere sau a implicării sale în afaceri de mare corupție. Din contra, a trăit în același apartament care i-a aparținut de la începutul preluării șefei opoziției, în 2002, ca lider al CDU. Revolta vine din elemente de corupție ale liderilor sau eșecul în a lupta cu corupție, din nevoia de a reînnoi baza de responsabilitate și criteriile de control ale modului în care politicienii de top răspund în fața cetățenilor.

Cazul clasic cel mai vehiculat este cel al premierului Benjamin Netanyahu. 15 ani la putere, dintre care ultimii 12 neîntrerupți, au osificat sistemul democratic din Israel. A fost nevoie de o coaliție de 8 partide, între care în premieră un partid arab participant chiar la Guvernare, pentru a reuși îndepărtarea liderului legendar pentru capacitatea sa de negociere și forța sa de constrângere pentru a obține majorități și guverne. A fost nevoie de 3 runde de alegeri succesive și guverne eșuate plus o Mare Coaliție care aproape a distrus un Partid, Alb-Albastru a lui Benny Gantz, pentru a reuși împingerea de la putere a lui Netanyahu și răspunderea sa în fața instanțelor pentru cele 4 dosare de mare corupție în care este implicat.

În aceeași linie se află și situația din Bulgaria, acolo unde premierul Boiko Borisov și partidul său GERB se află de 12 ani la putere în diferite forme de Guvernare. Mai mult, actualele alegeri de duminică, 14 noiembrie, au fost a treia rundă succesivă începând din aprilie, când Boiko Borisov a fost nevoit să plece de la putere în urma manifestațiilor masive de protest împotriva corupției de la Sofia și a rolului de prim plan al structurilor criminalității organizate în stat. După acest moment, alegerile repetate nu au putut da o majoritate deoarece partidele care au intrat în Parlament s-au dovedit nemiscibile, fără putința de a se asocia și a produce majorități indiferent de combinațiile încercate. Motivul esențial l-a reprezentat angajamentul electoral și, câteodată, politic din înființarea partidelor de a nu se asocia cu alte formațiuni politice vechi. De exemplu, la ultimele alegeri, ITN, Partidul “Există și Astfel de Oameni” al moderatorului de televiziune Trifon Ivanov, nu a putut forma majorități deoarece nu putea programatic să se asocieze cu partidele vechi. La ultimele alegeri pare că acest cerc s-a rupt și o coaliție este posibilă la Sofia.

Pe aceeași linie a liderilor de neînlocuit se înscrie și primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, cel care se confruntă astăzi cu o coaliție de 6 partide care doresc să-l înlocuiască din funcția pe care a ocupat-o neîntrerupt din mai 2010. Orban a modificat regulile electorale pentru a menține controlul asupra puterii, pe o bază democratică, dar ulterior a concentrat puterea mass media și i s-au reproșat înclinațiile iliberale asumate public pentru a conduce nestingherit statul ungar. În listă îl mai putem adăuga pe premierul ceh Andrej Babis, alungat după ce o coaliție de 5 partide s-a reunit pentru a obține majoritatea, în timp ce protagonistul acestui model rămâne președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, fost premier până în 2017, modelul liderului politic imposibil de înlocuit, în fața unei opoziții fragmentate și divizate, în funcție din 2012 și care amenință să mai rămână neclintit multă vreme.

Propagandă, corupție, stat kleptocratic. Ingredientele osificării și imobilismului democrației

Desigur că fiecare dintre cei în cauză au propriile lor particularități și nu pot fi incluși într-o categorie unică. Mai mult, fiecare a speculat reguli și contexte concrete în statele în care sunt politicieni pentru a rămâne la putere multă vreme. Dar regula democrației de a avea periodic împrospătarea elitei și a puterii, nevoia de lideri noi și idei novatoare presupune ca liderii politici, mai ales cei cu probleme de corupție sau în state în care corupția este o problemă acută, să nu stea în funcție prea mult timp. Democrația înseamnă și schimbare, iar Europa Centrală și de Est, cu precădere, are această rană veche, istorică, din perioada comunismului care o face să respingă rapid și să intre în formate de proteste publice când un lider se eternizează la putere sau când sistemul politic se osifică prea mult. Și o face nu pentru a căuta cu toată disperarea noul, ci atunci când se profilează riscul capturării puterii prin propagandiști profesioniști și ostentativi și prin rețele kleptocratice.

Cazuri inedite pot fi observate – mutatis mutandis – și pe alte meridiane: în Liban, sistemul sectar și capturarea unor ministere pe linie sectară, chiar familială, cu moșternirea puterii, a dus la osificarea democrației consensuale până la punctul în care nu mai există alternative – chiar în condiții de multipartidism – și populația este prezentă masiv în stradă pentru a sancționa eșecul economic și administrativ al acestui sistem, compromis în procesul de pace după războiul civil din 1975-1990. Fără alternative, fără speranță, fără posibilitatea unui orizont și a unei vieți decente, populația Libanului s-a revoltat împotriva tuturor politicienilor, a întregului aranjament pe care-l consideră depășit în ultimii 30 de ani și de la care așteaptă schimbarea.

În același sens, în Irak, protestatarii vânați de represiunea forțelor de ordine au creat noi partide și amenință raportul consacrat de forțe și formula de împărțire a puterii, osificate după războiul din Golf din 2003 și reașezările sectare neschimbate. În bătălia cu partidele clasice etno-naționale și sectare consacrate care își impart de obicei puterea, protestatarii din Basra și Bagdad, din 2019, au reușit să constituie partide și să câștige fie locuri individuale, fie ca partide nou formate în actualul Parlament, amenințând vechile înțelegeri. Principalul vizat și perdant al scrutinului din 20 octombrie este grupul partidelor șiite pro-iraniene, în timp ce grupul partidelor condus de liderul șiit local Moktada al Sadr este marele câștigător cu 73 de locuri în Parlament față de cele 54 anterior.

Partea inedită în încercata democrație irakiană o reprezintă noile partide și noii lideri politici ieșiți din manifestațiile de stradă. Chiar și în Irak, ei au reușit să ajungă în Parlament. Emtidad, partidul apărut din protestele și ocuparea piețelor din orașul Nasiriya, a intrat în Parlament cu 9 locuri, iar liderul său Alaa al-Rikabi, organizatorul protestelor, a luat cel de-al treilea cel mai mare scor într-o circumscripție uninominală. Ishraq Qanoon a câștigat 6 fotolii parlamentare în timp ce Mișcarea Noii Generații, autoare a protestelor din Kurdistanul irakian, a luat și el 9 locuri. Mai mulți alți activiști implicați în protestele din întreaga țară au intrat în Parlament cu mandate uninominale în fața unor lideri locali consacrați. Deci speranța există în continuare.

Coaliția anti-corupție din Bulgaria în chinurile facerii

Alegerile din Bulgaria au adus în prim plan un partid înființat acum 2 luni, Continuăm schimbarea, condus de doi oameni de afaceri tineri, absolvenți de Harvard, Kiril Petkov și Assen Vassilev, care au obținut 65 de locuri în Parlament(25,7% la vot) în fața consacratului GERB al lui Boiko Borisov, care a obținut 59 de locuri. Pentru a atinge majoritatea de 121 de locuri din 240 membri ai parlamentului unicameral, Partidul are nevoie de aliați care să-i împărtășească opțiunile. Iar aici marele avantaj al actualelor alegeri, comparativ cu runda anterioară și cu ITN - Există și Astfel de Oameni, este deschiderea partidului de Centru în a se alia cu orice formațiune politică.

Practic alegerile actuale au schimbat logica dintr-una stânga – dreapta sau democrație-autoritarism – pentru că Bulgaria nu a avut niciodată o bătălie pro-anti Rusia, partidele fiind pragmatice, ostentativ pro-ruse, naționaliste, anti-europene nedeclarate dar nu pro și anti ruse – într-una pro-anti-corupție, nici măcar una pro și anti-Borisov(deși acesta este fondul campaniei). În Parlamentul bulgar au mai intrat Mișcarea pentru Drepturi și Reforme pro-turcă(ALDE) 15%, 34 locuri, – și cu un salt în Parlament de 5 locuri, cu ajutorul voturilor din Diaspora, în special din Turcia, dar și cu prezența pe liste și în Parlament a unuia dintre oligarhii bulgari înscriși pe Lista Magnitski a SUA, Delyan Peevski.

Apoi, a intrat Partidul Socialist -10,2%, 26 de locuri, cea mai slabă reprezentare din istorie, ITN, cu 9,5% și 25 locuri, o prăbușire de la cele 65 anterioare, Bulgaria Democratică, cu 6,4%, 16 locuri, și partidul de extremă dreapta, nationalist și anti-vaccinare Renașterea - Vuzrajdane – 4,9% - 13 locuri. Cu un asemenea spectru fragmentat, este posibilă o coaliție anti-corupție care să reunească noul partid Schimbarea Continuă, Socialiștii, ITN și Bulgaria Democratică. Însă, ca de obicei, coalițiile cu mulți membri sunt și cele care se realizează cel mai dificil, în care negocierile sunt cele mai anevoioase, în care fragilitatea este mare și posibilitatea durabilității în timp e redusă. Dar chiar dacă e dificilă, e fezabilă, de această dată, iar Bulgaria poate ieși și din Zodia Borisov, și din zodia instabilității politice, și poate să apuce și taurul de coarne cu o majoritate proaspătă și decisă măcar să înlocuiască procurorul general – considerat de protestatari vinovat de lipsa acțiunilor anti-corupție.