Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat marți că în luna noiembrie va participa la summit-ul din noiembrie de la Samarkand (Uzbekistan) al Organizației Statelor Turcice, potrivit publicației locale Telex.hu, citată de g4media.

Orbán a spus că a acceptat invitația președintelui uzbec. Ultima dată când premierul ungar a vizitat Uzbekistanul a fost în martie 2021.

Consiliul de Cooperare al statelor de limbă turcă (Consiliul Turcic) a fost înființat în 2009. În noiembrie 2021, la summitul de la Istanbul, Consiliul Turcic a fost transformat în Organizația Statelor Turcice, care include în prezent Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Turcia și Uzbekistan. Turkmenistanul și Ungaria au statut de observator în cadrul organizației.

În paralel, Ungaria este tot mai izolată în UE, unde Comisia Europeană a propus în septembrie înghețarea a 70% din fondurile europene pentru încălcări ale statului de drept. Viktor Orban, care nu a mai făcut de la începutul acestui an nici o vizită bilaterală la nivel înalt în UE, este singurul aliat al lui Vladimir Putin în interiorul UE.