Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, a anunțat, marți, decizia de a alcătui batalioane de autoapărare formate din locuitorii din această zonă de graniță cu Ucraina, informează agenția rusă de presă Interfax, citat de libertatea.

„Încă din primele zile de la declanșarea operațiunii militare speciale (n.r. – războiul din Ucraina), un număr mare de locuitori ai regiunii Belgorod au solicitat să înceapă pregătirea pentru formarea de unități teritoriale de apărare sau de autoapărare. Am luat această decizie”, a declarat Viaceslav Gladkov. Oficialul rus a explicat că se formează mai multe batalioane „din cei care, din motive de sănătate sau de limită de vârstă, nu pot fi chemați în armată, dar au experiență de luptă și o mare dorință, dacă este cazul, de a-și apăra locuința și familiile lor”.

Guvernatorul din Belgorod a dezvăluit că în toate zonele de frontieră comună cu Ucraina ale regiunii se formează batalioane de autoapărare.

„Instructori cu experiență, care au trecut printr-un număr mare de războaie și au experiență de luptă, desfășoară acum pregătire de luptă a detașamentelor pe teritoriul tuturor zonelor de frontieră ale regiunii Belgorod”, a spus Viaceslav Gladkov.

Anterior, în zonele de graniță ale regiunii Belgorod, au început să instaleze structuri de apărare reprexzentate din blocuri mari de beton de formă piramidală. Guvernatorul a numit linia defensivă „linia de crestătură Belgorod”.

Prin decret al președintelui rus Vladimir Putin, a fost introdus o alarmă de nivel mediu în teritoriile Crimeea, Krasnodar, Belgorod, Briansk, Voronej, Kursk, Rostov și Sevastopol.