Parlamentul European s-a declarat joi favorabil creării unui organism etic independent care să supravegheze posibilele conflicte de interese în interiorul instituţiilor europene, transmite France Presse.

Într-un raport adoptat cu 377 de voturi pentru, 87 împotrivă şi 224 de abţineri, eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, consideră că acest nou organism ar trebui să poată deschide anchete asupra posibilelor conflicte de interese şi a situaţiilor de 'uşi rotative' (plecări în mediul privat) 'implicând comisari, eurodeputaţi, membri ai personalului UE şi instituţiilor participante', înaintea, în timpul şi după mandate sau funcţii.

Acestui organism, care ar putea deschide anchete din proprie iniţiativă, ar trebui să i se încredinţeze 'un rol preventiv prin sensibilizarea şi orientarea în materie de etică' şi, de asemenea, 'un rol în materie de control al conformităţii şi de consiliere'.

Eurodeputaţii doresc ca acest organism de etică să fie deschis tuturor agenţiilor şi instituţiilor Uniunii Europene.

Poziţia adoptată joi de Parlamentul European va face de acum obiect de negociere cu Comisia Europeană şi cu Consiliul UE, care reprezintă cele 27 de state membre, până la găsirea unei poziţii comune.

Însă, pentru organizaţia Transparency International, propunerea PE este insuficientă pentru a fi 'o reformă etică cu impact'.

'Deşi constituie un pas în direcţia bună, măsurile specifice PE nu sunt, pur şi simplu, suficient de robuste', mai ales în ce priveşte procedurile de sancţionare, afirmă Transparency International, exprimându-şi speranţa că executivul UE va 'ridica ştacheta' pe acest subiect.

AGERPRES