Un moment favorabil, când Republica Moldova prezintă interes pentru comunitatea europeană, în contextul instabilității din regiune create de războiul din Ucraina. Astfel califică deputatul primului Parlament, Vasile Nedelciuc, miza alegerilor parlamentare anticipate din iulie. În plus, potrivit expertului român Iulian Fota, scrutinul va decide fie ireversibilitatea vectorului european, fie îndepărtarea de comunitatea europeană pentru o perioadă de cel puțin 4 ani, notează IPN.

Potrivit deputatului în primul Parlament, Vasile Nedelciuc, alegerile din iulie îi oferă țării șansa unei redresări economice după mai mulți ani de stagnare, în contextul în care Uniunea Europeană a anunțat un ajutor financiar în valoare de până la 600 de milioane de euro pentru relansare economică.

„La 11 iulie este momentul ca cetățenii să spună clar dacă doresc o integrare europeană autentică, sau dimpotrivă, doresc să fie cu Rusia. Alegerile din iulie, în primul rând, acest lucru trebuie să-l arate. În plus, în ultima vreme, în urma situației grele din Ucraina, în urma anexării Crimeii de către Rusia, s-a schimbat situația în regiune. În acest context, Europa își dorește ca în vecinătatea sa lucrurile să meargă bine. Acum este momentul potrivit să ne apropiem de comunitatea europeană”, a spus Vasile Nedelniuc în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Și Iulian Fota, directorul Institutului Diplomatic Român, califică scrutinul din iulie drept crucial pentru soarta țării, care va stabili vectorul de dezvoltare pentru următorii 4 ani.

„Republica Moldova este la răscruce, fie spre Vest, fie spre Est, nu mai este timp de experimente. Din păcate, cauze importante din Republica Moldova au intrat pe mâna unor oportuniști, care de-a lungul timpului doar s-au îngrijit de interesele lor individuale. Avem în această campanie și populiști, oameni care vând iluzii, avem extremiști care împing retorica până la demagogie. Sper că lucrurile se vor opri aici și nu vom avea evoluții violente, sper să nu existe oameni care să ducă jocul electoral în afara legii”, a spus Iulian Fota.

Pentru alegerile parlamentare din 11 iulie, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali. Este vorba despre 20 de formațiuni politice, două blocuri electorale și un candidat independent.