Duminică dimineața, alegătorii din Bălți care au mers la secțiile de votare le-au găsit închise. După ce judecătoarea Natalia Costaș a decis excluderea candidatei Partidului Șor, Marina Tauber, din competiția electorală, pentru cheltuieli nedeclarate, iar Curtea de Apel a aprobat decizia primei instanțe, Comisia Electorală Centrală (CEC) a suspendat desfășurarea turului doi, până la o hotărâre irevocabilă a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în chestiunea dată, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

„Promo-LEX” consideră că CEC a greșit, că alegerile ar fi trebuit să continue cu un singur candidat, conform Codului Electoral, doar că legislatorii nu au prevăzut cum să se procedeze, dacă CSJ, care între timp a examinat recursul Marinei Tauber, i-ar fi dat dreptate.

Nu se ajungea aici dacă procedura de verificare a sumelor cheltuite de candidați în alegeri se încheia mai repede și demersul CEC către Judecătoria din Bălți era trimis din timp. Încetineala instituțiilor statului a creat problema. Strategia avocaților Partidului „Șor” de a frâna examinarea cazului în primele două instanțe, așa încât aceastea să nu se pronunțe până pe 5 decembrie, ca să rămână în vigoare rezultatele turului întâi, era cât pe ce să reușească, iar dacă Marina Tauber devenea primar, lucrurile se complicau și mai mult.

În paralel, Partidul Șor a încercat să-i ridice pe bălțeni la proteste, dar ei nu s-au lăsat ademeniți în stradă, deși pe Marina Tauber o votaseră în turul întâi peste 16 mii de alegători. În schimb, rețelele sociale au fost dominate de proaspăt ieșiții de undeva apărători ai „democrației”, aprigii adepți ai alegerilor „libere și corecte”, luptătorii de paie împotriva „dictaturii”, care și-au exhibat antipatia, ura la cote paranoidale, paroxistice față de președinta Republicii Moldova. Sinceritatea și înflăcărarea multora dintre ei poate fi pusă la îndoială, deoarece au tăcut sau chiar au aplaudat atunci când Plahotniuc a anulat rezultatele alegerilor pentru funcția de primar al Municipiului Chișinău, câștigate de Andrei Năstase. E puțin amuzant să-i auzi acum acuzând-o pe Maia Sandu că instituie o „dictatură”, că „procedează ca Plahotniuc”.

Verva justițiară, retorica aparent prodemocratică a unor noi convertiți la pluralism și valorile europene nu ar trebui să înșele pe nimeni. Ei ne țin lecții false de democrație, încălcarea legii electorale nu e o bagatelă, o abatere măruntă. Limitarea cheltuielilor și interdicția de a folosi bani nedeclarați, murdari, în campania electorală e o practică europeană, una esențială, pe care o asigură CEC, iar candidata Partidului „Șor” a încălcat-o în mod flagrant, sfidător. Sistemul vechi, reprezentat de Plahotniuc, Șor, Platon, Dodon etcetera dă o bătălie decisivă, pe viață și pe moarte pentru a investi în continuare bani furați, a investi în politică, în campania electorală. A fost o încercare de minte, un test al noii guvernări. Dacă CEC, care insistă asupra respectării Codului Electoral, nu acționa sau pierdea în justiție și reprezentanta sacului cu bani devenea primar al celui de-al doilea ca mărime oraș din Republica Moldova, perspectiva schimbării se îngusta cu mult, dacă nu chiar se închidea cu totul. Nu există ieșire acolo unde banul e deasupra legii, a dreptății.

Pasul următor trebuie să fie verificarea surselor de finanțare ale tuturor partidelor, scoțându-le în afara legii pe cele care există din bani furați sau străini.