Prim-ministrul Natalia Gavrilița a vorbit despre relația sa cu președintele țării, Maia Sandu, precum și despre zvonurile că actualul Guvern ar urma să cadă în viitorul apropiat. În acest sens, șefa Executivului a spus că relația sa cu președinta este „una foarte solidă” și că ambele demnitare au viziuni comune în ceea ce privește dezvoltarea Republicii Moldova.

„Este o relație foarte solidă și încă o dată vreau să spun că atunci când valorile și viziunile sunt aceleași, atunci se poate conlucra bine împreună”, a declarat Natalia Gavrilița în cadrul unei emisiuni de la postul TV8.

Referindu-se la zvonurile precum că șefei de la Guvern i s-ar fi propus să plece din funcție și să preia portofoliul de guvernator al BNM, Natalia Gavrilița a negat acest lucru și a spus că de facto această funcție ar fi fost discutată cu mult înainte de a fi desemnată ca și premier.

„În privința mea și a funcției de guvernator al Băncii Naționale au fost discuții înainte ca eu să fiu propusă la funcția de prim-ministru, pentru că am fost ministru al Finanțelor și am o anumită experiență. Dar nu vreau să las loc pentru speculații. Da, au fost asemenea bârfe și înainte de numirea mea în funcție, dar trebuie să analizăm lucrurile în mod înțelept. Și iarăși spun că avem o echipă și contează munca de echipă”, a mai spus Gavrilița.

Despre animozitățile din PAS, Natalia Gavrilița a menționat că „există anumite discuții contradictorii la nivel de dezvoltare economică a țării sau anumite viziuni”, dar că acestea nu sunt de manieră ca să creeze rupturi în partid.

Aceasta este tactica oponenților noștri politici, încă de la ziua învestirii. Noi avem o majoritate parlamentară, chiar de la început a fost o neîncredere față de majoritatea parlamentară de către acei hoți, care vor să rupă din încrederea față de cei de la guvernare.

Noi avem o majoritate, noi avem un președinte și avem un Parlament, care au aceleași valori și cred în dezvoltarea țării, ca să aducem valorile europene aici, la noi acasă. Sunt voci care spun că trebuie să punem mai mult accent pe economie, mai ales că suntem în plină criză. Desigur că avem discuții dure în partid și consider că într-un regim democratic acest lucru este ceva corect.

Ar trebui să citim mai puțin bârfele de pe Telegram și pe cei care spun bârfe. Mie îmi plac discuțiile serioase, asta înseamnă că noi trebuie să facem analize bune și să devenim mai buni”, a mai adăugat Gavrilița.