Prim-ministra Natalia Gavrilița va avea o întrevedere cu secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană
15:27, 05 Februarie 2023

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, se va întâlni la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, anunță site-ul oficial al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Întrevederea este preconizată pentru marți, 7 februarie. În urma acesteia, Natalia Gavrilița și Mircea Geoană vor face declarații pentru presă.
Amintim că o delegație a Guvernului în frunte cu prim-ministra Natalia Gavrilița se află la Bruxellles pentru a participa la cea de-a VII Reuniune a Consiliului de Asociere R.Moldova - UE.