Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, anunță că așteaptă ca la următoarele ședințe plenare ale Parlamentului să fie prezentat raportul comisiei de anchtetă, condusă de parlamentarul PAS, Lilian Carp, privind gestionarea și înstrăinarea bunurilor Sindicatelor. Potrivit politicianului, societatea urmează să cunoască cum a fost „legalizat” în judecătoria moldovenească dreptul de proprietate a Sindicatelor la 50 de obiecte valoroase (hoteluri, sanatorii, complexe turistice, bazele de odihnă ect.), în situația cănd aceste obiecte au fost construite în perioada sovetică preponderent din sursele fondului de asigurări sociale și întreprinderilor de stat.

Veți afla, sper eu, și numele judecătorului, care a examinat superficial cauza și foarte rapid a luat decizia”, a scris Slusari.

Potrivit lui, cetățenii ar trebui să afle:

a) cum marea majoritatea obiectelor sindicale au fost vândute la prețuri derizoriu companiilor grupărilor criminal-politice Șor-Plahotniuc, unele dintre care au participat în devalizarea sistemului bancar;
b) care a fost legatura între înstrăinarea unui bun al Sindicatelor cu schema criminală cu implicarea companiilor de asigurări Moldasig și Asito și "prihvatizarea" Air Moldova;
c) cum au fost "cedate" mai multe obiecte sindicale pe litoralul Ucrainei, inclusiv cu participarea lui Eugen Buzgan, omul de încredere a lui Vladimir Andronache și a unui oligarh din Kiev.

Slusari susține că pe parcursul a mai multor ani, SIS în mod regulat a informat conducerea țării despre toate schemele criminale în jurul patrimoniului Sindicatelor: „Aștept că după vociferarea acestui raport organele de anchetă în sfârșit vor porni sau vor relua dosarele penale pe acest subiect, cu atragerea la răspundere a numelor sonore”.