În cadrul vizitei la Bruxelles, Președintele Parlamentului Igor Grosu a discutat cu Eurodeputatul Andrius Kubilius, Președintele Adunării Parlamentare EURONEST, despre prioritățile actualului Parlament, în special reforma sistemului judiciar, fortificarea instituțiilor statului prin eradicarea corupției, dar și securitatea regională.

Demnitarii au convenit să intensifice cooperarea pentru valorificarea tuturor oportunităților și potențialului oferit de prevederile Acordului de Asociere.

Igor Grosu și-a exprimat recunoștința pentru efortul depus în promovarea priorităților Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic și convingerea că reformele realizate în interesul cetățenilor vin să faciliteze cursul de integrare europeană și să aducă țările partenere mai aproape de Uniunea Europeană.