Echipa Republicii Moldova a obținut locul 3 (în valoare de 1000 $) și un premiu special în cadrul Concursului Internațional de Științe și Inginerie „Regeneron ISEF”, desfășurat în format hibrid, în perioada 07 – 13 mai 2022 în Atlanta, Georgia, Statele Unite ale Americii.

Cosmin Ciorbă, elev la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău și Andrei Copaci, elev la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău, autori ai proiectului „Autonomous Base Station for Drones” au obținut locul 3 la categoria Robotică și Mașini Inteligente (Robotics and Intelligent Machines) din cadrul сoncursului și un premiu special din partea Societății de Educație Științifică a Tinerilor din Shanghai (Shanghai Youth Science Education Society).

La сoncurs au participat 1748 de elevi din 63 de țări și teritorii, care au prezentat 1410 proiecte, înscrise la cele 21 de categorii tematice. Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi și un profesor.

Echipa formată din Marina Rusnac și Maria Ciocoi, eleve în clasa a XI-a la Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc” din Chișinău, a prezentat proiectul „Broccoli and It's Biologically Active Components”, înscris la categoria Științe ale Plantelor, iar echipa formată din Cosmin Ciorbă, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău și Andrei Copaci, elev în clasa a XII-a la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău, a prezentat proiectul „Autonomous Base Station for Drones”, înscris la categoria Robotică și Mașini Inteligente.

Mentori ai elevilor în procesul de cercetare și pregătire a proiectelor sunt profesori din instituții de învățământ și instituții conexe. Totodată, pe parcursul perioadei de pregătire a proiectelor pentru prezentare, elevii au fost ghidați de către Marius Dumitrașcu și de Sandu Chirița, studenți, premianți în cadrul Concursului Intel ISEF în anul 2017 și 2018.

Ministerul Educației și Cercetării menționează că participarea la acest concurs a fost posibilă, și în acest an, cu suportul financiar al Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) și cu susținerea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

În context, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare își exprimă aprecierea pentru munca depusă atât de către elevii participanți la toate etapele concursului, cât și de către membrii Comisiei de Jurizare care au selectat, și de această dată, cele mai bune proiecte și le-au propus spre delegare la etapa internațională.

Totodată, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare felicită premianții, profesorii și părinții acestora, dorindu-le succese în continuare.