Procurorii ruși cer pedepse dure, de la 16 la 20 de ani de închisoare, pentru inculpații în dosarul penal de rezonanță deschis pentru scoaterea ilegală a aproximativ 500 de miliarde de ruble din Rusia după așa zisa ”schemă moldovenească”. Pe banca acuzaților își așteaptă sentința acționarul Victoriabank, rusul Aleksandr Korkin, Venera Șaripova, manager de top al Băncii Funciare din Rusia, precum și un finanțator și doi avocați, scrie Komersant. Anchetatorii ruși consideră că organizatorii schemei criminale sunt fostul patron al Moldindconbank, Veaceslav Platon, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc și fostul primar de Bălți, Renato Usatîi.

Inculpații au retras sume uriașe din Rusia în străinătate folosind documente false cu implicarea unei comunități internaționale infracționale organizate. Ultima circumstanță explică termenele de închisoare solicitați de procuror pentru inculpați, scrie Kommersant.

Dosarul penal de mare rezonanță privind retragerea ilegală a sute de miliarde de ruble din Rusia este examinat de Judecătoria Raională Tver din Moscova din aprilie 2021. În cadrul ședinței de săptămâna trecută, potrivit informațiilor obținute de Kommersant, procurorul de stat a cerut o pedeapsă foarte impresionantă pentru cei cinci inculpați, surprinzând chiar și pe avocații acestor.

Așadar, pentru acționarul Victoriabank Aleksandr Korkin și avocatul Aleksei Sobolev procurorii au cerut pedepse maxime posibile – 20 de ani de închisoare cu regim strict. Un alt avocat, Lev Pahomov, riscă 18 ani, iar trezorierii mai multor bănci rusești implicate în schemă, Venera Șaripova și Rinat Iusupov, riscă 16 ani de închisoare.

Anchetatorii consideră că organizatorii schemei criminale sunt Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc, Renato Usatîi și bancherul din umbră Aleksandr Korkin, care este prezentat în dosar drept prim-director general adjunct al Nafta-Ufa LLC.

Schema, în urma căreia aproape 500 de miliarde de ruble au părăsit Rusia, după cum au stabilit anchetatorii, a fost una foarte originală. S-a încheiat un contract de împrumut între două companii străine, pe care nimeni nu avea de gând să-l îndeplinească, iar în calitate de garanți au fost cetățeni ai R. Moldova și firme rusești.

După întârzierea împrumutului, creditorul se adresa instanței moldovenești cu o creanță împotriva debitorului și a garanților acestuia. În escrocherie au fost implicați cetățeni ai R. Moldova tocmai pentru ca acest caz să poată fi examinat în instanța locală. După ce se lua o hotărâre în favoarea reclamantului, titlul executoriu era transmis către Moldindconbank.

În același timp, în băncile ruse implicate în schemă au fost deschise conturi de decontare ale companiilor care acționează ca garanți pentru împrumuturi, cărora li s-au creditat în mod aparent fonduri pentru conversia în valută străină.

Apoi banii au mers în conturile Moldindconbank deschise în SUA și Germania. Băncile moldovenești și ruse au imitat tranzacțiile valutare până când fondurile companiilor au fost sechestrate în conformitate cu deciziile instanțelor moldovenești.

Ulterior, acestea au fost transferate către bănci străine - în principal țări UE - în conturile reclamanților, companii străine controlate de membrii grupului infracțional organizat.

Astfel, conform estimărilor anchetei, milioane de dolari americani și euro erau retrase zilnic prin băncile rusești.

În acest moment, mulți dintre cei implicați au fost deja condamnați printr-o ordonanță specială – fostul șef al Băncii Funciare din Rusia Aleksandr Grigoriev la 12 ani, fostul proprietar al băncii European Express Oleg Kuzmin la 9 ani și Elena Platon, sora proprietarului Moldindconbank, Veaceslav Platon, la 9 ani.

Cu toții și-au recunoscut vinovăția și conlucrează activ cu ancheta. Acuzațiile aduse actualilor inculpați se bazează, printre altele, pe mărturiile lor.

În special, ancheta a aflat de la aceștia că Iusupov, Șaripova, Sobolev și Pahomov, împreună cu Elena Platon, au fabricat documente fictive de control valutar și au asigurat transferuri zilnice de sume mari către conturile bancare Moldindconbank.

Avocații inculpaților nu au comentat termenele solicitate de procurorul de stat, spunând că așteaptă decizia instanței.

Potrivit unor informații, verdictul în dosar privind scoaterea ilegală de fonduri va fi una dintre probele care vor fi folosite împotriva presupușilor lideri ai organizației criminale: Vladimir Plahotniuc, Renato Usatîi și Veaceslav Platon, arestați în Rusia în absență pentru a fi dați în căutare internațională.

Întrucât este aproape imposibil să se obțină extrădarea acestora, precizează presa rusă, se are în vedere varianta condamnării în absență a inculpaților în Federația Rusă cu transferarea ulterioară a pedepselor lor spre executare în R. Moldova.