Drumul de acces către Lacul Beleu din satul Slobozia Mare va fi reconstruit cu ajutorul unei finanțări de 4 milioane de lei, suma fiind oferită prin intermediul proiectului UE „EU4Moldova: regiuni-cheie”. Anunțul a fost făcut de Delegația UE în R. Moldova prin intermediul unei postări pe Facebook.

 
Lacul Beleu este cunoscut pentru coloniile sale de pelicani și întinderile de nuferi, fiind nucleul Rezervației Naturale „Prutul de Jos”, o destinație turistică strategică pentru regiunea de Sud a Moldovei.
 
Accesul spre lac se face prin traversarea străzii Nuferilor, cea mai scurtă, dar și cea mai puțin confortabilă opțiune - drum de țară care pe alocuri este surpat de ape.
 
În luna iunie curent, strada Nuferilor, care are o lungime de 600 de metri, a intrat în reparații, iar în jumătate de an artera ar trebui să devină funcțională. Va avea o lățime de 7 metri, două benzi de circulație și trotuare.