Un tânăr de 24 ani din Briceni a fost condamnat la 8 ani de pușcărie și o amendă de 50 000 lei pentru jaf și tâlhărie.

Mai exact, potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost acuzat că, în iunie 2022 a comis un jaf și o tâlhărie, produse la distanță de câteva ore, în sectorul Botanica al capitalei. Într-un caz, acesta i-a sustras în mod deschis unui tânăr telefonul mobil în sumă de 800 lei, aplicând violența asupra acestuia.

În cel de-al doilea caz, inculpatul, prin surprindere s-a apropiat de victimă, căreia i-a aplicat mai multe lovituri în regiunea feței, după care i-a sustras portmoneul în care se aflau mijloace financiare în sumă de 5000 lei.

Inculpatul și-a recunoscut vina și a beneficiat de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Tânărul nu este la prima abatere de ordin penal, acesta fiind recent eliberat din locurile de detenție, unde și-a ispășit pedeapsa pentru comiterea unor infracțiuni similare, de 4 ani de închisoare.