Un tânăr de 21 de ani din Chișinău a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi furat 4 200 de euro dintr-o mașină parcată pe o stradă din sectorul Ciocana al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției, tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.

Conform materialelor cauzei, suspectul ar fi profitat de faptul că lacătul mașinii era deteriorat și a pătruns în interiorul mașinii, de unde a furat 4 200 de euro, depistați în torpedou.

În urma măsurilor speciale de investigație, la scurt timp, acesta a fost reținut.

În cadrul audierilor, tânărul și-a recunoscut vina, declarând că o parte din bani i-a cheltuit. Ca urmare a perchezițiilor efectuate, oamenii legii au ridicat de la acesta 1 950 de euro și au restituit proprietarului.

Pe cazul dat a fost pornit un dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă amendă de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore sau până la patru ani de închisoare.