Costul poliței medicale s-a triplat pentru că acesta nu a fost majorat încă din 2014. Argumentul a fost adus de deputatul PAS, Dan Perciun, într-o postare pe Facebook, în care a menționat că prețul poliție va rămâne neschimbat pentru cei care o vor cumpăra până la 31 martie.

Atât costă polița conform legii - ori costul se determină prin înmulțirea cu 9% a salariului anual mediu pe economie. Din 2014 această prevedere legală a fost ignorată și am rămas cu același cost timp de 8 ani. Așa un notar a plătit ani de zile semnificativ mai puțin decât o educatoare pentru asigurarea medicală. Asta a generat situații când anumite companii, asociații - concediau toți angajații la început de an, oamenii își cumpărau poliță, iar apoi erau reangajați dar deja nu mai aveau de plătit 9% din salariu. Aceste fenomene trebuie combătute și trebuie să revenim la normalitate. În același timp anul viitor cele mai vulnerabile categorii vor continua să beneficieze de prețuri preferențiale, cu reduceri foarte semnificative, atât doar că e necesar să o procure până pe 31 martie” a scris Perciun pe Facebook.

Deputatul explică că suma de 12 636 de lei va fi achitată de toți cei care vor decide să procure polița, doar după apariția unei probleme medicale.

Totodată, deputatul subliniază că proprietarii de terenuri cu destinație agricolă vor achita 1014 lei, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul comerțului cu amănuntul vor achita 1.622 de lei, fondatorii de întreprinderi individuale - 2.028 de lei, iar profesiile juridice - 4.056 de lei.

Deschide și: Prețul primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ar putea fi triplat. Proiectul, examinat de CNAM