Igor Grosu: Vom construi o bibliotecă modernă în locul celei cedate Mitropoliei Basarabiei

Un nou bloc al Bibliotecii Naționale cu condiții moderne de păstrare a cărților de valoare istorică va fi edificat în sectorul Centru al capitalei. Autoritățile promit că noul edificiu va întruni toate condițiile necesare și că ar fi nevoie de investiții pentru un început de proiect.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat pentru Radio Europa Liberă că noul bloc va fi edificat în cartierul Telecentru din sectorul Centru al capitalei.
„Vom construi o bibliotecă modernă cu condiții bune de păstrare a patrimoniului, să avem elementele legate de tehnologii informaționale, spații expoziționale. Există un început în zona Academiei de Științe și e nevoie de investiții pentru un început de proiect”, a spus șeful Legislativului.
Igor Grosu susține ideea oferirii gratuite a clădirii pentru Mitropolia Basarabiei, precizând că este vorba de o „excepție” și nu „retrocedare”. Șeful legislativului a confirmat că autorii proiectului de lege, deputații PAS, vor organiza consultări publice pe marginea acestei decizii și în același timp a subliniat că fondul de carte are nevoie de un spațiu corespunzător pentru păstrare.
„Categoric. Trebuie să se discute. Dar fiecare bibliotecă recent construită, oricum, e mai bună decât oricare bibliotecă construită cu câțiva ani în urmă (...) Ceea ce azi e modern, peste jumătate de an poate fi depășit”, a explicat președintele Parlamentului.
Grosu a evitat să spună cine anume a venit cu ideea acestui proiect, menționând doar că „au fost discuții și la fracțiune”, după care s-a decis să se meargă „pe această cale”.
Inițiativa a fost criticată în spațiul public pentru modul în care ar putea fi aplicată, prin derogare de la lege, și pentru că ar presupune că fondurile Bibliotecii Naționale, în special de carte veche și rară, ar trebui să fie mutate într-un spațiu de păstrare adecvat.
În același interviu, Igor Grosu a spus că partidul de guvernământ (PAS) este dispus să analizeze posibilitatea de a oferi pașapoarte diplomatice și liderilor altor culte religioase din R. Moldova.
„Să poată beneficia, dacă au nevoie de astfel de pașapoarte, și liderii altor culte religioase, nu văd în asta o problemă. Statutul lor presupune o anumită mobilitate”, a menționat spicherul.
Unii activiști și juriști spuneau că decizia parlamentarilor de a-i oferi Mitropolitului Basarabiei dreptul de a obține pașaport diplomatic, pentru a-l pune în „condiții egale” cu Mitropolitul Moldovei, favorizează cele două mitropolii.
„Dacă pe noi poți să ne învinuiești de jocuri cu biserica... Noi, după cum vedeți, nu prea apărem, nu avem moda aceasta să batem mătănii cu camera video lângă noi, cum o făceau predecesorii noștri”, s-a apărat Igor Grosu.
Amintim că un grup de deputați din fracțiunea PAS a pregătit o inițiativă legislativă prin care propun crearea unui sediu pentru Mitrololia Basarabiei întro clădire veche de importanță istorică (fostul Seminar Teologic) amplasată înc entrul capitalei și care în prezent păstrează colecții de carte rară ale Bibliotecii naționale.