Un tânăr de 19 din orașul Telenești a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor. Cadavrul victimei a fost descoperit cu plăgi grave.

Tragedia s-a produs joi, 11 mai. În jurul orei 18:20, o femeie a comunicat polițiștilor că și-a găsit vecinul decedat. Aceasta a descoperit cadavrul bărbatului de 70 de ani, cu multiple plăgi de cuțit în regiunea capului, în propria locuință din oraș.

La scurt timp, oamenii legii au identificat bărbatul suspectat de comiterea infracțiunii și l-au reținut. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani din aceeași localitate, care anterior a mai fost cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat săvârșit cu deosebită cruzime.