Trei poduri rutiere peste Prut vor fi modernizate. Ratificarea acordurilor dintre R. Moldova și România, în atenția Parlamentului

Trei poduri rutiere de legătură dintre R. Moldova și România, vor fi modernizate. Anunțul a fost făcut de Parlament, după ședința de astăzi a Comisiei politică externă și integrare europeană, în cadrul căreia au fost aprobate rapoartele pentru trei proiecte de lege privind ratificarea unor acorduri care presupun acest lucru.
„Vor fi renovate podurile rutiere Leușeni – Albița, Cahul – Oancea și Sculeni – Sculeni. Acestea au fost construite între anii 1958 și 1964 și, în prezent, se află într-o stare deplorabilă. Expertiza tehnică a arătat că toate cele trei poduri necesită lucrări de reabilitare și de înlocuire a unor elemente. Mai mult, în cazul podului Sculeni – Sculeni, au fost depistate defecte și degradări la elementele constructive”, se precizează în nota informativă emisă de Legislativ.
Potrivit acordurilor, România va finanța modernizarea și întreținerea podurilor pe teritoriul său, iar R. Moldova va fi responsabilă de reparația și întreținerea tronsoanelor de pe teritoriul său.
Ratificarea celor trei acorduri dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României vor fi examinate în plenul Parlamentului.
Reamintim că Guvernul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordurilor moldo-române de modernizare a celor trei poduri transfrontaliere peste Prut, semnate la 9 mai curent.
Deschide și: România și R. Moldova, tot mai aproape! Trei poduri peste Prut vor fi reconstruite până la sfârșitul anului 2027