Fracțiunea PAS din CMC a depus o sesizare la Procuratura Generală privind atragerea la răspundere penală a arhitectului șef al mun. Chișinău, Svetlana Dogotaru. Potrivit PAS „Dogotaru și-a depășit atribuțiile de serviciu, a comis fals în acte, a permis acapararea ilegală a terenurilor publice și a întocmit și semnat autorizația de desființare a Hotelului Național în lipsa unui plan urbanistic de detaliu”.

Cosilierii PAS spun că, „deși despre acest caz a fost sesizat CNA de către viceprimarul Victor Chironda, în timp ce acesta se afla în concediu, viceprimarul Ilie Ceban a semnat autorizația de demolare a complexului de clădiri a Hotelului Național în lipsa planului urbanistic de detaliu. Potrivit legii privind principiul urbanismului și amenajării teritoriului, planul urbanistic de detaliu poate fi aprobat doar de către Consiliul Municipal Chișinău. Cu toate acestea viceprimarul Ilie Ceban și-a permis organizarea unor consultații publice noi, unde a fost propusă o schiță de proiect diferită de cea discutată anterior”.

Fracțiunea PAS remarcă faptul că „în noul plan urbanistic de detaliu se prevede că construcția urmează a fi efectuată în afara liniilor roșii, adică pe terenul care aparține municipiului Chișinău. În cazul de față se încearcă acapararea terenului ce aparține municipiului Chișinău. Totodată, planul urbanistic de detaliu încalcă limita de înălțime. În acest fel se încearcă legalizarea unor construcții absolut ilegale. Săptămâna trecută viceprimarul Victor Chironda spunea într-o conferință de presă că la el s-a adresat consilierul municipal Valerii Klimenko, împreună cu un consilier al primarului Ion Ceban, care au încercat să-l influențeze să semneze autorizația de demolare”.

Consilierii mai spun că pe acest caz ar trebui să fie pornită o cauză penală și ținând cont de că anumite ilegalități sunt protejate de primarul general Ion Ceban, consilierii bănuiesc că a fost constituit un grup criminal organizat care promovează interese ilegale în domeniul construcțiilor.

„Dacă organele de drept ar fi funcționat la justa valoare, pe acest caz deja ar fi trebuit să fie pornită o cauză penală, pentru că s-a comis infracțiune de trafic de influență. Având în vedere practicile anterioare care au existat în consiliul municipal cu privire la legalizarea construcțiilor ilegale, protecționismul din partea unor funcționar cu rang înalt precum primarul Ion Ceban. Având în vedere că Primarul General Ion Ceban a adoptat o poziție de loialitate față de ilegalitățile în domeniului urbanismului și construcțiilor. Apare o bănuială că a fost constituit un grup criminal organizat, care cu participarea doamnei arhitect șef al mun. Chișinău Svetlana Dogotaru, prin acțiuni ilegale și coruptibile promovează interese ilegale în domeniul construcțiilor din mun. Chișinău, realizate prin înstrăinarea terenurilor municipalității și permiterea unor construcții ilegale”, susțin consilierii.

În acest sens, fracțiunea PAS solicită Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale să investigheze faptele descrise mai sus prin prisma comiterii acestor infracțiuni de către un grup criminal bine organizat.

Fracțiunea PAS din CMC a solicitat procuraturii să verifice următoarele fapte:

„Nu este pentru prima dată când Svetlana Dogotaru este implicată în scheme imobiliare ilegale. Fracțiunea PAS din CMC de un an de zile bate alarma privind neregulile din cadrul direcției DGAURF precum:

  • Proiectul Urbanistic Zonal de la Botanica care presupunea construcția unui complex imens de blocuri locative a câte 16 etaje, fără a fi luat în calcul lipsa infrastructuri pentru transport public și instituții de învățământ pentru un număr atât de mare de persoane.
  • Planul Urbanistic General scos de prin sertare dubioase și fără o expertiză profesionistă.
  • Promovarea privatizării a unui hectar de teren de la Ciocana și altul de la Telecentru cât pe ce să fie dat în mâinile mafiei imobiliare”, adaugă consilierii. 

Fracțiunea PAS din CMC condamnă aceste acte ilegale de înstrăinare a terenurilor publice și depășirea atribuțiilor de serviciu de către persoane din cadrul Primăriei Chișinău și din direcțiile acesteia. „Solicităm organelor competente să investigheze cele menționate, iar cei vinovați să răspundă conform legii. Dezvoltarea municipiului Chișinău trebuie să aibă loc conform tuturor normelor legale, astfel încât proiectele implementate să nu dăuneze locuitorilor capitalei”, au conchis consilierii.