Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au dispus 30 de zile de arest preventiv în privinţa celor trei invinuiți în dosarul „Primăriei Trușeni”. Aceștia vor fi plasați în Penitenciarul nr.13.

De menționat că este vorba despre primarul comunei Trușeni, Stela Munteanu, arhitectul-șef, Ecaterina Beșliu, dar și un fost șef al întreprinderii municipale.

Amintim că, ofițerii CNA au efectuat percheziții la Primăria Trușeni. Mai mulţi angajaţi ai Primăriei comunei Truşeni sunt cercetaţi de către procurorii anticorupţie pentru mită şi eliberarea unor acte ilegale.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare până la 10 ani.