Platforma Națională din R. Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic a venit cu o reacție la informațiile apărute în spațiul public privind situația din cadrul Oficiului Avocatului Poporului. Organizațiile membre ale Platformei se arată extrem de îngrijorate de situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către Avocata Poporului, Natalia Moloșag, și anume faptul că aceasta a fost surprinsă de mai multe ori în spațiul public, inclusiv la evenimente organizate de către Oficiul Avocatului Poporului, alături de un bărbat pe care anterior l-a apărat în instanța de judecată și care a fost condamnat pentru proxenetism.

„...cerem în regim de urgență explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățeanului Dumitru GODOROG în cadrul instituției, implicarea acestuia în activitățile instituției, prezența unor potențiale conflicte de interese, abuz în serviciu și gestionare necorespunzătoare a patrimoniului instituției. În același timp, solicităm structurilor competente să investigheze circumstanțele apărute în presă. În cazul în care informațiile descrise în presă se confirmă, cerem Avocatei Poporului Natalia MOLOȘAG să-și prezinte imediat și necondiționat demisia, deoarece prejudiciile aduse instituției Avocatul Poporului sunt incomensurabile”, se arată în declarație. 

Șefa direcției serviciului resurse umane din cadrul Oficiului Avocatului Poporului a comunicat pentru ZdG că, în cadrul instituției nu există un angajat oficial cu numele Dumitru Godorog și a spus că nu este abilitată ca să ofere comentarii pe acest subiect.

Oficiul Avocatului Poporului nu a venit, deocamdată, cu o reacție oficială. 

Natalia Moloșag a fost aleasă în funcția de Avocat al Poporului în septembrie 2021

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic are, în acest moment, 96 de organizații membre.