Deschide.md

Roberta Metsola, întâmpinată la Parlament de șeful legislativului, Igor Grosu

deschide-md
Actualizat la:
Roberta Metsola, întâmpinată la Parlament de șeful legislativului, Igor Grosu

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost întâmpinată astăzi dimineața la Parlament de către șeful legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

După momentul oficial de salut, cei doi demnitari s-au retras pentru o întrevedere bilaterală. Ulterior, Roberta Metsola va participa la ședința legislativului. În deschiderea ședinței, președintele Parlamentului European va susține un discurs, cu ocazia constituirii Parlamentului de legislatura a XII-a.

Agenda vizitei mai include o întrevedere cu președintele Maia Sandu, urmată de o conferință de presă. De asemenea, Roberta Metsola se va întâlni cu prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Președintele Parlamentului European va mai participa la un eveniment public dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din capitală.

În luna noiembrie a anului 2022, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a mai susținut un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău, transmițând un mesaj de susținere a parcursului european al Republicii Moldova.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md