21 de spitale, dotate cu echipament modern pentru siguranța transfuziei de sânge


Echipamentele includ frigidere și congelatoare medicale, destinate păstrării sângelui și a componentelor sanguine, în condiții conforme standardelor internaționale.
Potrivit Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, anual se realizează aproximativ 80 de mii de donări de sânge și componente sanguine, care asigură tratamente pentru aproape 26 de mii de pacienți. Beneficiarii sunt persoane cu urgențe medicale, pacienți supuși intervențiilor chirurgicale, bolnavi oncologici, femei însărcinate, copii și persoane cu afecțiuni hematologice.
Investiția este făcută de Ambasada Japoniei la Chișinău, prin intermediul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății, cu sprijinul Ministerului Sănătății, în cadrul proiectului „Răspunsul de urgență al OMS la combaterea COVID-19 și a altor boli infecțioase în Ucraina și în țările gazdă ale refugiaților”, faza III.
CNTS precizează că, prin această investiție, R. Moldova face un pas înainte în direcția securității transfuzionale și a accesului egal la servicii medicale sigure și de calitate, atât pentru cetățeni, cât și pentru refugiații din Ucraina aflați în grija sistemului național de sănătate.
.avif)
.avif)