22 de obiecte explozive neutralizate în iunie. Cea mai periculoasă misiune – la Talmaza


Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, misiunea de deminare executată în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă, echipa Batalionului Geniu ,,Codru’’ a depistat și nimicit patru bombe de aruncător de calibru 122 mm și cinci proiectile de artilerie de calibru 105 mm.
Deminarea obiectelor explozive s-a mai desfășurat la Chișinău, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Căușeni, Ungheni, Hâncești și Fălești.
Potrivit Ministerului Apărării, toate munițiile descoperite au fost neutralizate în condiții de maximă siguranță, fără a pune în pericol populația.
De la începutul anului, geniștii Armatei Naționale au executat circa 80 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite peste 370 de obiecte explozive de diferite tipuri, precum și 120 de cartușe.
Geniștii îndeamnă cetățenii să fie precauți atunci când depistează în sol obiecte explozive și să respecte cu strictețe mai multe reguli. Astfel, urmează a fi anunțat imediat 112 și marcat locul depistării obiectului exploziv. Munițiile nu trebuie atinse cu mâna sau cu alte obiecte, nu trebuie lovite sau mișcate, nu trebuie demontate focoasele sau alte componente și nu trebuie aruncate.
.png)
.png)