Admitere 2025 // 8712 locuri bugetare în universitățile din țară: startul admiterii se dă luni online


Admiterea 2025 începe luni, 21 iulie, și se va desfășura exclusiv online, prin platforma eadmitere.gov.md. Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că anul trecut a fost cea mai reușită admitere din ultimii opt ani, iar autoritățile se așteaptă ca rezultatele din acest an să fie și mai bune, transmite IPN.
„Îi încurajez pe toți absolvenții claselor a XII-a să ia în considerare posibilitatea de a-și continua studiile în Republica Moldova. Avem universități aflate într-un proces accelerat de modernizare, condiții bune de studii, diplome recunoscute internațional și instituții acreditate la nivel european”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.
Pentru anul universitar 2025, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 8712 locuri bugetare în instituțiile de învățământ superior din țară. Admiterea se va face pentru 25 de domenii de studii, cel mai mare număr de locuri revenind domeniului Științe ale educației – 23% din total.
Pentru anul academic următor sunt introduse specialități noi în domeniile Sănătate, Fizică și Inginerie, printre care: Fizica medicală, Bioinginerie și dispozitive medicale, Tehnologii biomedicale și biomateriale, Îmbunătățiri funciare (hidroameliorație) și Agricultură inteligentă.
Pentru prima dată, în sesiunea de admitere din acest an, sunt asigurate aproape 200 de locuri pentru programele de învățământ dual. Tot ca element de noutate, vor fi alocate 100 de locuri bugetare destinate tinerilor din diaspora Republicii Moldova.
Admiterea se va desfășura în două etape: sesiunea de bază începe pe 21 iulie și durează până pe 27 iulie, iar sesiunea suplimentară va avea loc în perioada 13-15 august. Rezultatele intermediare vor fi anunțate pe 5 august pentru sesiunea de bază și pe 20 august pentru sesiunea suplimentară. Candidații admiși la una sau mai multe specialități urmează să aleagă instituția la care vor studia și să depună actele în original. Rezultatele finale vor fi afișate pe 12 august pentru sesiunea de bază și pe 24 august pentru cea suplimentară.
.png)
.png)