ANALIZĂ // „Tactica salamului feliat”. Cum testează Putin NATO pentru o posibilă viitoare campanie împotriva țărilor baltice

Tactica „feliei de salam” este un termen folosit frecvent în geopolitică și strategie militară pentru a descrie o metodă de atingere a unui obiectiv mai mare printr-o serie de acțiuni mici, incrementale – fiecare calibrată cu atenție pentru a evita provocarea unei reacții puternice sau imediate. „Ei provoacă”, a declarat fostul prim-ministru britanic Boris Johnson pentru Kyiv Independent la două zile după atacul cu drone, adăugând: „Dar asta fac ei”, transmite Digi24.ro.

Kremlinul a aplicat această tactică pentru a câștiga teren în Ucraina. Anexarea ilegală a Crimeii și ocuparea unor părți mari din regiunile Donețk și Luhansk în 2014 au provocat doar o reacție moderată din partea aliaților occidentali ai Ucrainei, semnalând efectiv Rusiei că o escaladare suplimentară ar putea rămâne necontrolată.

Opt ani mai târziu, acel semnal a culminat cu invazia pe scară largă a Ucrainei. Dar Ucraina nu este singurul caz — Rusia a folosit o combinație similară de campanii de dezinformare, presiuni diplomatice și forță militară în alte țări cu populație vorbitoare de limbă rusă, neutralizând adesea cu succes rezistența locală, fără a întâmpina o opoziție durabilă.

Acum, un membru NATO se află în vizorul său „Nu pare să existe un consens suficient de puternic între membrii NATO cu privire la modul de a răspunde la acțiunile de nivel inferior ale Rusiei, care ar putea fi interpretate în mai multe moduri”, a declarat Jenny Mathers, expertă în Rusia și lector în politică internațională la Universitatea Aberystwyth, pentru Kyiv Independent. „Nimeni din NATO nu este dornic să ia armele direct împotriva Rusiei, iar teama este că acțiunile de represalii vor ajunge acolo”, a adăugat ea.

Cum a perfecționat Rusia tactica „feliei de salam” Rusia nu este singura țară care folosește tactica „feliei de salam”, dar în ultimele decenii, odată cu izbucnirea războaielor din Moldova, Abhazia, regiunea Caucazului de Nord și Georgia, Kremlinul a intensificat aceste eforturi, aplicându-le în mod mai sistematic și cu un impact strategic mai mare.

În timpul războiului dintre Moldova și regiunea moldovenească Transnistria, controlată de Rusia, în perioada 1990-1992, Rusia nu a participat oficial în mod direct, dar a desfășurat unități regulate ale Armatei a 14-a și a sprijinit forțele separatiste în a presa guvernul moldovean să semneze un acord de pace care acorda Transnistriei dreptul de a „decide propriul destin”.

Deși oficial face încă parte din Moldova, Transnistria este astăzi puternic dependentă de Moscova, care continuă să îi ofere sprijin militar, economic, politic și diplomatic. Un rezultat similar s-a înregistrat în Abhazia, care a devenit de facto un stat marionetă al Rusiei după încheierea războiului în 1993. Războiul a început când elita politică abhază a cerut independența, o mișcare respinsă de conducerea georgiană. Deși Rusia a menținut oficial o poziție de neutralitate, a furnizat echipament militar și trupe pentru a sprijini partea abhază.

Potrivit lui Stephen Hall, profesor asistent de politică rusă și post-sovietică la Universitatea din Bath, Rusia a folosit în repetate rânduri justificarea protejării cetățenilor ruși și a vorbitorilor de limbă rusă pentru a-și legitima invaziile, inclusiv în Ucraina, după ce a impus „pașaportizarea” în teritoriile ocupate. „În afară de trimiterea de scrisori și anunțuri cu ton ferm către consulatele sau personalul ambasadelor ruse pentru a le spune „nu mai faceți asta”, nu s-a făcut prea mult.”

Războiul din Abhazia a degenerat ulterior în războiul din 2008 din Georgia, când Rusia a lansat un atac militar deschis asupra țării, care în acel moment urmărea activ aderarea la NATO. Drept urmare, Rusia și-a consolidat controlul asupra regiunilor Abhazia și Osetia de Sud.

Între timp, încetarea unilaterală a focului declarată de președintele georgian de atunci, Mihail Saakashvili, la 12 august 2008, negociată prin medierea Franței, a fost în cele din urmă ignorată de Kremlin. Hall a remarcat că răspunsurile slabe din partea Occidentului au permis Rusiei să ignore acordurile de pace și apelurile la încetarea focului și să-și continue ocupația în mare parte necontrolată. „Nu știu dacă Occidentul a fost deosebit de abil în a reacționa la tacticile salamului rusești în trecut”, a spus Hall.

Mathers a susținut poziția lui Hall, indicând anul 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a alimentat războiul din estul Ucrainei, ca un exemplu elocvent al strategiei de „felii de salam” a Moscovei. Kremlinul a obținut câștiguri limitate, dar strategice, cu costuri minime. La acea vreme, președintele rus Vladimir Putin a negat orice implicare, iar nicio țară nu a fost dispusă să riște o confruntare directă sau o escaladare militară cu Rusia. Dar, de atunci, dinamica a început să se schimbe.

Cine ar putea fi următoarea țintă a Rusiei? „În 2022, nu a fost o încercare de a tăia salamul, ci de a-l devora în întregime, ceea ce a provocat șoc, indignare și dorința de a răspunde mai decisiv”, a spus Mathers.

După ce a ocupat aproape 20% din teritoriul Ucrainei până în august 2025, Rusia a lansat 21 de drone în spațiul aerian polonez, un act pe care premierul polonez Donald Tusk l-a calificat drept deliberat.

Una dintre țintele principale ar fi fost aeroportul din Rzeszow, un nod logistic esențial pentru ajutorul occidental care ajunge în Ucraina. În urma incidentului din 10 septembrie, Varșovia a invocat articolul 4 din Tratatul NATO pentru a iniția consultări cu aliații săi, dar articolul 5, piatra de temelie a apărării colective a NATO în fața unui atac, rămâne deocamdată în afara discuției.

Dmitri Gorenburg, cercetător științific senior la organizația de cercetare non-profit CNA, a declarat că chiar și răspunsul limitat actual este un semnal semnificativ, care arată că alianța nu a ignorat acțiunile Rusiei și servește ca avertisment împotriva unei escaladări suplimentare. „Dacă Rusia acceptă sau nu acest semnal este o altă problemă”, a adăugat Gorenburg.

Potrivit lui Gorenburg, Rusia își va limita probabil acțiunile pentru a evita o escaladare pe scară largă, dar se așteaptă și o creștere a operațiunilor de sabotaj, o interferență sporită în politica europeană și mai multe încălcări ale frontierelor NATO.

Hall, între timp, nu exclude posibilitatea ca următoarea țintă a Rusiei să fie statele baltice, în special zonele din Estonia, Lituania și Letonia care au făcut odată parte din Imperiul Rus și din Uniunea Sovietică condusă de Rusia.

„Putin nu are nevoie să trimită valuri de tancuri și trupe către Tallinn”, a spus Hall. „Trebuie doar să demonstreze că articolul 5 nu funcționează”. Johnson a afirmat că o reacție internațională mai puternică și mai decisivă față de Ucraina cu zeci de ani în urmă ar fi putut preveni nu numai atacurile cu drone asupra Poloniei, ci și invazia pe scară largă a Ucrainei. „Mi se pare că ar fi fost mult mai bine dacă, la începutul anilor 2000, Ucraina ar fi fost acceptată în NATO, pentru că nu cred că acest război ar fi avut loc”, a spus el. „Și cred că Ucraina ar fi fost protejată corespunzător, așa cum este astăzi Polonia.”