Ar fi pretins că poate obține eliberarea unui infractor. Un bărbat, condamnat după ce a încercat să influențeze mai mulți judecători


Potrivit Procuraturii Anticorupție, fapta a fost comisă pe 13 martie 2021. Bărbatul ar fi pretins 5.000 de euro de la două persoane, susținând că are influență asupra unor judecători de la Curtea de Apel Chișinău. Individul ar fi promis că poate determina magistrații să adopte o decizie favorabilă într-un dosar penal, mai exact, să caseze hotărârea Judecătoriei Orhei prin care fusese aplicat arestul preventiv pe un termen de 20 de zile în privința unui infractor și să dispună eliberarea acestuia.
În aceeași zi, bărbatul ar fi primit 2.000 de euro din suma totală solicitată.
Pe parcursul urmăririi penale și al procesului, infractorul s-a eschivat de la prezentarea în fața organelor de anchetă și în instanță. Prin urmare, judecătorii au dispus aplicarea măsurii preventive „arest preventiv” și menținerea dispozițiilor privind anunțarea în căutare.
.png)
.png)