Ciamba: Preşedinţia română a Consiliului UE a fost despre curaj, responsabilitate şi asumare politică
"Prezidarea mesei Consiliului a fost testul de maturitate al României şi reconfirmarea ataşamentului faţă de proiectul european", adaugă oficialul român.
Acesta subliniază că "multe dintre rezultatele foarte bune ale preşedinţiei noastre se datorează, în primul rând, capacităţii de a ne păstra rezerva de neutralitate".
Ciamba menţionează şi rezultatele preşedinţiei - "recordul celor 90 de dosare legislative închise, obţinerea de majorităţi calificate pentru avansarea unor proiecte sensibile şi stagnante, pregătirea Uniunii Europene pentru orice fel de deznodământ al procesului Brexit sau obţinerea unor angajamente ferme pentru parcursul european al Balcanilor de Vest".
"Preşedinţia noastră a susţinut convergenţa şi coeziunea în Europa, avansând dosare pe teme precum piaţa unică digitală, directiva pentru gazele naturale, Uniunea Bancară. A pledat pentru condiţii de muncă transparente şi previzibile şi pentru emisii reduse de CO2. A acţionat ferm pentru combaterea dezinformării şi asigurarea de alegeri libere şi corecte. A contribuit la obiectivul unei Europe mai sigure, prin promovarea unor dosare care îmbunătăţesc securitatea cărţilor de identitate sau care întăresc poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european", evidenţiază ministrul delegat.
Dincolo de acestea, spune Ciamba, "preşedinţia României la Consiliul UE a fost şi despre curaj, responsabilitate şi asumare politică".
"Pe parcursul celor şase luni la conducerea Consiliului UE, România a contribuit în mod cert, prin acţiuni concrete, la consolidarea Uniunii Europene, un proiect care rămâne vital pentru bunăstarea şi siguranţa continentului nostru", evidenţiază el.
George Ciamba spune că, la finalul preşedinţiei semestriale, are convingerea că "România şi-a întărit profilul la nivel european, devenind o voce mai puternică, credibilă, relevantă".
"Cred cu tărie că acest parcurs va continua şi după încheierea preşedinţiei, pentru că avem maturitatea instituţională şi politică necesară pentru a îndeplini cu succes orice alt proiect major de ţară", afirmă el.
România predă Finlandei, de la 1 iulie, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Sursa: Agerpres.ro