Dumitru CRUDU // Cum m-au lăsat fără bani și fără acte în Cahul

Microbuzul oprit într-o benzinărie din Galați se goli ca o sticlă de apă pe caniculă. Lumea inundă cafeneaua-magazin din față, răspândindu-se printre rafturi. Mi-am cumpărat o cutie cu alune doar ca să-mi iau și eu ceva. Când îmi croiam drum spre casă,  m-am agățat cu cotul de poșeta unei femei scunde. Mi-a aruncat o privire încărcată de ură de parcă m-aș fi suspectat că aș fi vrut să-i fur gentuța, probabil, cu bani și cu acte.

Afară, am reîntâlnit-o. Eram doar și eu pe teritoriul benzinăriei, ceilalți adăpostindu-se în local sau în minibuz de razele fierbinți ale soareluji. Prima a intrat ea în vorbă, întrebându-mă dacă și eu călătoresc cu cursa de București. A fost foarte uimită când i-am confirmat că da.

- Și când ați urcat?

- La București.

- Nu vă țin minte. Și unde stați?

- În rândul doi, pe scaunul de lângă ușă.

- Adică în fața mea, mi-a spus femeia și m-a privit bănuitoare, necrezându-mă până la capăt sau crezând că o mint. Și-a strâns și mai tare poșeta pe burtă și s-a dat cu un pas înapoi.

M-am întors cu spatele la ea, deplasându-mă spre capătul celălalt al benzinăriei, acolo unde erau două pubele albastre. Mă gândeam că o fi atacat-o hoții odată ce își protejează poșeta cu ambele mâini. În timp ce treceam de cele două pubele albastre mă întrebam oare nu vine de undeva din Europa. Poate, o fi fost la muncă în Italia sau Spania sau te miri știe unde și acolo tâlharii în vreo gară sau în aeroport o fi jefuit-o, luându-i tot și lăsând-o doar cu o țigară pe jumătate fumată în mână. Fuma și acum. Veni după mine în spatele cafenelei și își aprinse o țigară. Acolo nu o vedea nimeni. Mi-am aprins și eu o țigară.

Adevărul e că nici eu nu mi-o aminteam din autobuz. O furam cu coada ochilor. Nu cred să fi avut mai mult de 35 de ani.

În loc s-o întreb de unde vine și se i s-o întâmplat pe drum, nici una, nici două, am început eu să-i povestesc cum pe la ora unu noaptea îmi căutam eu un hotel la București și ea și-a întors mirată capul spre mine, pentru că nimeni din autobuzul ăla nu-și deschisese sufletul în fața vecinilor săi. Gheața din ochi i se topi. Îmi spuse că venea din Italia. Șoferul porni motorul și ea își înghiți cuvintele. Am urcat după ea în automobil, gândindu-mă s-o descos despre ce i s-o întâmplat în Italia la următorul popas.  

Mașina noastră a ieșit ca untul din vamă și s-a oprit în fața Linelei din Cahul. Oamenii din microbuz și-au smuls ochii din ecranele azurii ale mobilelor, în care s-au bunghit pe tot parcursul drumului, și au ieșit ca un roi de albine afară.  Înainte să ies și eu mi-am pus telefonul la încărcat. Căutând-o pe femeia aia scundă, am intrat în hipermarchet. Nu ca să cumpăr ceva, ci ca să aflu ce i s-a întâmplat în Italia. Nu am găsit-o. În schimb, mi-am cumpărat o sticlă de apă cu ultimii bani pe care-i aveam în buzunar, restul i-am lăsat în rucsac, iar rucsacul pe scaunul meu din mașină. Coada era lungă și se mișca tare greu.

Femeia aia scundă reveni din dosul magazinului unde fusese să fumeze și șoferul porni microbuzul, îndreptându-l spre ieșirea din Cahul. Când au lăsat și ultimele clădiri în urmă, femeia observă că bărbatul ăla chel și transpirat care i-a povestit cum își căutase un hotel în București la ora unu noaptea lipsea. Pe scaunul lui era rucsacul cu care-l văzu în benzinăria din Galați și telefonul lui pus la încărcat, dar el nu era. Plecaseră fără el, așa cum cursa de București a plecat și fără ea, lăsând-o într-o benzinărie de la ieșirea din Milano fără telefon și poșeta cu bani și cu acte.

Îi strigă șoferului să oprească.

- De ce?, îl întrebă acesta uluit, dar fără a opri.

- Lipsește un om.

- Care om?

- Omul din fața mea.

- Dar poate a coborât la Cahul?

- Fără rucsac, telefon, valiză?

- De unde știi că rucsacul și telefonul ăsta sunt ale lui?

- Dar ale cui altcuiva ar putea fi?

Femeia tăcea.

- Ale cui sunt telefonul și rucsacul ăsta? strigă șoferul, fără a opri mașina.

Oamenii tăceau, neazindu-l, probabil, absorbiți de vocile pe care le auzeau în telefonul lor mobil. O femeie își desprinse nasul din telefonul ei și o privi mirată pe femeia aia scundă.

- Ești sigură că aici a stat cineva?

- Păi cum să nu fi stat.

- Eu nu-s chiar așa de sigură ca tine.

- Dacă ai stat tot timpul doar în telefonul tău mobil. Opriți, domn șofer, și întorceți-vă înapoi în Cahul

- Eu vreau să ajung mai repede acasă, unde făcu un bărbat din rândul trei trezit ca din somn. Nici să nu vă gândiți să vă întoarceți înapoi. O să vină el cu altceva la Chișinău.

- Și lucrurile?

- O să și le recupereze de la autogară sau de la autobază.

- Dacă nu-i atent, așa-i trebuie. Nu vă întoarceți, domn șofer, mergeți tot înainte.

Femeia aia scundă își aminti ce păți ea în Italia, când nici autobuzul ei nu se întoarse după ea. Fără acte și bani, a trăit o lună de coșmar. Femeia se sculă de pe scaun și veni spre șofer.

-Sau vă întoarceți înapoi, sau chem poliția, urlă ea în timpanele șoferului.

- Curva dracului, țipă un bărbat din ultimul rând, trezit din somn.

Femeia formă un număr de telefon și strigă.

-Alo, poliția! Vreau să vă...

Nu reuși să-și ducă la bun sfârșit gândul că șoferul îi smulse telefonul din mână.

- Bine, ne întoarcem, numai nu faceți prostii. De ce nu mi-ați spus din capul locului că acesta e amantul dumneavoastră?

Șoferul întoarse mașina înapoi spre Cahul.

După ce-am descoperit că microbuzul a plecat fără mine spre Chișinău, mi-am aprins o țigară. Doar pachetul de țigări îl luasem cu mine, încolo, toate celelalte lucruri ale mele le-am lăsat în automobil. Nu aveam bani ca să iau un taxi și să mă avânt în goană după microbuzul meu. Dar nici taxiuri nu se zăreau prin preajmă. După ce mi-am fumat și ultima țigară, am început să mă rog lui Dumnezeu, deși nu vedeam cum ar putea să mă ajute. Singura rațiune pentru care stăteam în locul ăla era speranța că ar putea să sosească o altă cursă din București sau din Galați sau vreun autobuz pe ruta Cahul-Chișinău, dar nu vreneau niciunul.

Microbuzul opri în dreptul lui și ușa se deschise. Bărbatul urcă. Era aceeași cursă cu care venea de la București. Femeia aia scundă coborî în prima localitate după ce au ieșit din Cahul. Avea fața plânsă.