Experții din Chișinău, împiedicați să intre în una din clădirile liceului „Evrika” din Râbnița

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Социальные
Experții de la Chișinău nu au fost lăsați să intre în una dintre clădirile fostului liceu „Evrika” din Râbnița, acolo unde până în 2004 se desfășura procesul educațional.
25.8.2025 17:41
25.8.2025 17:41
Deschide md
Социальные

Scopul vizitei a fost estimarea lucrărilor necesare pentru contractarea unei expertize tehnice detaliate. Autoritățile de la Chișinău califică situația drept inacceptabilă, întrucât complexul face parte din patrimoniul instituției, transmite IPN.

Astăzi a avut loc cea de-a treia vizită de lucru la clădirile liceului situat pe strada Gagarin din Râbnița. La fața locului au fost prezenți specialiști în construcții din cadrul Oficiului Amenajarea Teritoriului, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Biroului Politici de Reintegrare și Cadastrului Bunurilor Imobile.

Potrivit Biroului de reintegrare, accesul experților a fost însă din nou restricționat la una dintre clădiri, în prezent utilizată ca sală sportivă. Tiraspolul insistă ca procesul de reabilitare să se limiteze doar la construcțiile nefinalizate, propunere respinsă de Chișinău. Or toate cele trei imobile sunt parte a patrimoniului liceului.

Autoritățile de la Chișinău au cerut în repetate rânduri o poziție clară din partea Tiraspolului privind reluarea procesului educațional în întreg complexul, însă până în prezent nu au primit un răspuns clar.

Biroul pentru Reintegrare subliniază că expertiza tehnică urmează să fie realizată conform normelor în vigoare de către specialiști acreditați, care vor răspunde juridic pentru concluziile emise. Pe baza evaluărilor urmează să fie elaborate planuri de acțiuni și devize de cheltuieli.

Autoritățile spun că vor continua demersurile pentru restituirea și reabilitarea integrală a liceului „Evrika”, invocând dreptul la educație și principiile democratice fundamentale.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md