Finlanda închide cu o barieră alt tronson al frontierei cu Rusia


Această ţară nordică şi-a închis frontiera de 1.340 de kilometri cu Rusia în decembrie 2023, după intrarea pe teritoriul finlandez a aproximativ 1.000 de migranţi fără viză, orchestrată de Moscova cu scopul de a-şi destabiliza vecinul, acuză Helsinki, scrie News.ro.
Kremlinul a dezminţit aceste acuzaţii.
În aprilie 2024, Guvernul finlandez a decis să menţină frontiera închisă ”până la noi ordine”, o decizie prelungită un an mai târziu.
Primul tronson de 35 de kilometri de barieră a fost finalizat în mai, în districtul grănicerilor din sud-est.
Marţi, oficiali au prezentat primul dintre alte opt segmente noi, în cursul unei vizite la Kuhmo (est), la aproximativ 600 de kilometri nord de Helsinki.
Ele vor constitui un al doilea tronson de 18 kilometri de barieră, în apropiere de postul de frontieră de la Vartius, a declarat AFP adjunctul comandantului districtului grănicerilor din Kainuu, Tomi Tirkkonen.
Aceste gard metalic verde înalt de 4,5 metri este prevăzut în partea de sus cu sârmă ghimpată.
.png)
.png)