În iulie, Energocom a cumpărat energie electrică la un preț mediu de 124,72 de euro per Megawatt


Potrivit reprezentanților Energocom, electricitatea procurată provenea atât din surse interne, cât și din importuri.
„Importurile au constituit 76,63% din volumul total, în timp ce energia livrată de producătorii autohtoni a reprezentat 23,37%. Din totalul achizițiilor din import, 41,27 % au fost realizate prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar restul 35,36% prin intermediul platformelor de tranzacționare BRM și OPCOM”, ne informează cei de la Energocom prin intermediul unui comunicat.
De asemenea, începând cu 1 iulie 2025, nu se mai aplică măsurile de sprijin privind plafonarea prețului la energie electrică. Astfel, toată energia electrică achiziționată din România în baza contractelor bilaterale este la preț de piață.
Costurile de achiziție nu includ taxe și cheltuieli asociate cu transportul, logistica și rezervarea de capacitate.
.png)
.png)