Iulian Chifu // Axa globală anti-sistem a Chinei: Rusia, Coreea de Nord, Iran și, mai nou, India

O lume așezată pe ierarhia autoritaristă dominantă și pe eliminarea lumii bazate pe reguli, a tot ceea ce este rezultat al Războiului rece și marchează revenirea la sferele de putere de după al Doilea Război Mondial, dar cu alți actori și în format multipolar, nu bipolar, cu China în prim plan. Provocarea Occidentului și geometria variabilă a alianțelor Chinei arată atât fragilitatea construcției, cât și pericolul anarhiei dominate de controlul pe care-l impune China lumii, dar și de schimbul între dezvoltare și bani și obediență, prin eliminarea drepturilor omului și a libertăților individuale din orice act internațional și din geopolitica globală.

Provocarea Occidentului: construcția unei noi Axe Globale anti-sistem a lumii

Reuniunile în lanț din China au avut multiple valori de întrebuințare și s-au dovedit utile ca tribune pentru multiplii actori implicați în provocarea ordinii globale actuale și a dreptului internațional în vigoare prin relativizare, interpretare și preeminența politicilor de putere. China, Rusia și alți membri ai Organizației Cooperării de la Shanghai(OCS), mai întâi, ulterior nu mai puțin de 26 de state au fost prezente, prin reprezentanții lor oficiali, la reuniuni, fără urmă de democrații euro-atlantice(mai puțin accidentele unor invitați individuali, în nume propriu). Sub haina eurasianismului dominant, China și Xi Jinping au folosit momentul pentru a propune un model alternativ de guvernanță globală care să le permită, în fapt, celor mai sancționate economii să scape din vizorul responsabilităților și actorilor prezenți să se ascundă în spatele solidarității autocraților pentru a sprijini această evitare a regulilor și sancțiunilor Coreii de Nord, Rusiei sau Iranului.

Astfel, SCO – Organizația Cooperării de la Shanghai – a decis, la inițiativa Chinei, să înființeze o bancă de dezvoltare proprie, diferită de Banca BRICS – un nou instrument pentru alterarea regulilor economice și susținerea unei competiții neloiale pe piața împrumuturilor și creditelor, cu impact major asupra îndatorării globale și a preluării ostile a infrastructurii critice a datornicilor de către China. Apoi statele membre au primit o garanție verbală privind protecția împotriva bullying-ului unilateral al Americii, cu referire la suprataxările Trump dar și la regulile și sancțiunile anterioare ale lumii euro-atlantice. Fără a produce o ruptură totală și segregare ideologică a globalizării, noul aranjament permite, totuși, insularizarea proscrișilor și construcția instrumentelor alternative de evitare a sancțiunilor, inclusiv prin anunțata reducere a dependenței de dolar pentru schimburi și acceptarea schimburilor jumătate în dolari și jumătate în monedă națională – după eșecul anterior de cultivarea globală a remnibi sau a unei monede virtuale ne-dolarizată ca alternativă.

La Beijing, obiectivul a fost celebrarea celei de-a 80-a aniversări de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, cu o istorie reinterpretată și aducând în prim plan Rusia și China, dar eliminând complet statele europene și America. Xi Jinping a profitat, în trecere, de recentele taxe introduse de Trump tuturor partenerilor pentru a încerca să rupă India din spațiul statelor democratice și să o alăture grupării Axei nou create. Totuși Narendra Modi a fost la Tianjin, a dat semnale de refacere a relației bilaterale cu China – rămasă, în final, în aceiași termeni divergenți chiar și fără ostilitate explicită afișată de lideri – dar nu a mai venit la parada lui Xi din piața Tienanmen, altfel un loc istoric relevant și pângărit de actualele festivități, după recunoașterea anterioară de către Partidul Comunist Chinez a erorii uciderii protestatarilor pașnici în 1989.

Parada de 70 de minute, la care au participat 50.000 de spectatori, trupe și armament în defilare, a marcat o premieră fiind prima apariție publică a liderilor Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un împreună în această manifestare de solidaritate împotriva Statelor Unite și a aliaților săi, într-un bloc iliberal și autocratic în creștere. Noua Axă contestă regulile democrației occidentale în vigoare, achiesate, cuantificate în acorduri din care fac parte statele componente, în cea mai mare alianță revizionistă declarată a lumii, menită să provoace preluarea puterii globale. China a profitat de spectacolul militar pentru a-și afirma forța globală și a afișa noile realizări tehnologice și arme proprii, anunțând, de fapt, că lumea merge spre război, chiar dacă pretinde că propriile arme sunt pur defensive. Desigur, cu valoare de întrebuințare internă, Xi Jinping și-a reafirmat controlul asupra armatei, acolo unde a schimbat din motive de corupție nenumărați lideri și unde se văd probleme majore în capacitatea de luptă și experiența unei armate care nu a mai luptat vreodată în ultima jumătate de secol.

Afirmarea Chinei ca lider global alternativ al SUA, “marea renaștere a națiunii chineze care este de neoprit”, susținută de “armata de clasă mondială” cu rachete hipersonice, arme nucleare, sisteme de apărare aeriană, prezentate în defilare, nu avea cum să treacă neobservată de către președintele SUA, Donald Trump, care a lansat, ironic, “cele mai calde urări lui Vladimir Putin și Kim Jong Un cu care cospirați împotriva Statelor Unite ale Americii”. Un Trump furios și resentimentar care a remarcat, altfel, corect, că soldații americani au eliberat China și au învins în cel de-al Doilea Război Mondial în Pacific Japonia Imperială, nicidecum China ocupată sau Uniunea Sovietică distrusă în războiul cu Germania Nazistă.

Această nemulțumire marcată miercuri, 3 septembrie, însoțește valorificarea cu profit a acțiunilor Americii lui Trump, cea mai mare pierdere fiind India, dar și state din așa-numitul Sud Global. China și Rusia și-au aliniat pozițiile la nivelul inoculării unei istorii alternative a propriei lor mândrii și victorii în Al Doilea Război Mondial, transmițând propagandistic, pe toate canalele, și faptul că Occidentul și America nu mai sunt relevante și că tocmai China și aliații săi reformează ordinea globală, de unde apelul subliminal către lumea a treia de a se alinia în spatele Chinei. O Chină eternă cum și-ar dori și liderii săi și ai Rusiei, prinși de microfoanele deschise vorbind despre perspectiva de a trăi 150 de ani pe baza cercetărilor medicale neetice cu transplanturi repetate de organe și metode neconventionale de reîntinerire a liderilor relevanți și bogați, pe care le realizează cu precădere China.

Geometria variabilă a lumii alternative a Chinei

Noua Inițiativă Globală de Guvernanță a Chinei lui Xi, anunțată la summitul SCO de luni, 1 septembrie, promite să ofere o formulă mai justă și echitabilă de gestionare a sistemului mondial, care s-ar alinia și mai bine la interesele Chinei comuniste. Xi a prezentat cele patru pincipii fondatoare:

- egalitatea suverană – consemnată deja în Dreptul Internațional, dar acum subliniind că aceasta va oferi o voce mai puternică țărilor în curs de dezvoltare;

- aplicarea egală a regulilor și dreptului internațional;

- multilateralismul;

- abordarea centrată pe popoare și concentrarea pe acțiuni reale în favoarea oamenilor.

Evident că abordarea trebuia să aibă și un dușman, “mentalitatea de tip Război Rece, hegemonismul și protecționismul”, diatribe obișnuite ale criticii Chinei împotriva Statelor Unite. Între problemele actualului sistem sunt înregistrate trei: subreprezentarea severă a Sudului Global, subminarea autorității ONU prin soluții și sancțiuni unilaterale care ocolesc deciziile în structurile organismului mondial și lipsa de eficacitate a ONU și a organismelor sale în a aborda problemele globale precum dezvoltarea durabilă și schimbările climatice. Între vorbitorii care au andorsat imediat proiectul se numără președinții din Rusia, Belarus, Pakistan și Venezuela. Desigur, bunele intenții și recursul la centralitatea ONU ocultează totalitarismul asociat de Axa autocraților organizației – nimic nu poate avea loc la nivel internațional în alte formate și organizații regionale sau globale pecifice, în afara organizației,  pentru că acolo Rusia și China nu sunt în Consiliul de conducere cu drept de veto și nu pot bloca aceste inițiative după bunul plac. Deci gândirea lui Xi e nu numai una de dominație, a lumii sale, ci și una de blocare și supervizare/control al întregii lumi, o idee împrumutată creativ de la Putin.

De altfel, Rusia și China au format un binom complementar care e în miezul noii Axe a autocraților din jurul Chinei optează pentru introducerea arhitecturii de securitate euroasiatică alternativă celei euroatlantice actuale, acuzată de reminiscențe a Războiului Rece și unilateralism. Apoi alianța reunește în jurul binomului (și-ar dori mai ales Rusia) sau a polului China, în viziunea lui Xi, a popoarelor care gândesc la fel și care sunt angajate pentru o ordine multipolară mai corectă, care să înlocuiască modelele eurocentrice și euroatlantice depășite, potrivit lui Putin, o marcă evidentă de revizionism, nicidecum de respectare a regulilor sau a dreptului internațional. Declarația de la Tianjin, punctul de cotitură al ordinii Mondiale actuală și cel de naștere al proiectului Axei globale a autocraților, semnată de membrii SCO, anunță construirea arhitecturii de securitate în Eurasia, pe domeniile contra-terorismului, contra-extremismului, aplicarea legii și securitatea la frontieră.

China vrea un sistem multipolar global, susține Xi(cu sfere de influență evidente). Adunarea SCO a votat un plan pe 10 ani de dezvoltare a lumii de mâine sub amprentă chineză. Superioritatea lumii propuse, excepționalismul chinez (probabil și rus), marea responsabilitate a celor două state ca membri permanenți în Consiliul de Securitate al ONU ar constitui legitimitarea noii ordini mondiale alternative a lui Xi. Putin a subliniat o arhitectură de securitate euroasiatică nedefinită, în primăvara lui 2024, din care se remarcă doar subminarea Occidentului, a democrației și a NATO. Altfel, noua geometrie variabilă a Axei mai conține Coreea de Nord – în triada de la defilare, cu scoaterea în onorabilitatea internațională a lui Kim Jong un, apoi Iranul – încă preocupat de război și schimbarea partenerului și furnizorului său militar, de la Rusia la China, după supărarea cronică la adresa Rusiei care nu l-a ajutat în război – și India – în continuare reticentă, căreia nu i s-a oferit nimic concret de către o Chină care acordă preeminență parteneriatului său cu Pakistanul, totuși absent în miezul structurii propuse de China.

Dacă Coreea de Nord a fost fericită să vină în prim plan, după o perioadă de răcire a relațiilor cu China din cauza testelor balistice, a apropierii de Rusia și prezenței în războiul cu Ucraina, dar și a transferurilor de know how din partea Moscovei, pe la spatele Chinei, în cazul Iranului, rolul major al atractivității reuniunii l-a reprezentat contracararea acțiunilor grupului E3(Franța, Marea Britanie și Germania, semnatari ai JCPOA, acordul comprehensiv de control al neproliferării nucleare, încă în vigoare) care a anunțat activarea sancțiunilor pentru Iran dacă în 30 de zile nu reintră în cooperarea nucleară cu AEIA- Agenția Internațională pentru Energia Atomică și nu-și asumă încetarea programului nuclear. Sprijinul a doua state membre ale Consiliului de Securitate contează enorm în această față pentru Iran.

Cât despre India, prezența la SCO a reprezentat mai degrabă o formulă de poziționare în vederea negocierilor cu SUA a taxelor, după reducerea voluntară a achizițiilor de petrol rusesc de la 1,4 milioane la 1,2 milioane de barili de petrol pe zi. Pentru că, altfel, între India și China stau probleme istorice grave:

- Disputa în legătură cu Dalai Lama, sucesiunea sa și Tibetul;

- Confruntările de frontieră soldate cu morți, în Valea Galwan, urmare a resentimentelor războiului de frontieră nesoluționat din Himalaya, din 1962;

- Blocarea zborurilor directe, a aplicațiilor de software chineze, inclusiv Tik Tok în India, a companiilor de stat Huawei și ZTE.

- Nemulțumirea Indiei penru supraproducția manufacturieră chineză de produse ieftine care o afectează în piața internă și în propriile capacități manufacturiere.

- Relațiile parteneriale ale Chinei cu Pakistanul și aspirațiile de primat militar ale Chinei în Indo-Pacific.

Toate acestea nu s-au schimbat după reuniunea de la Tianjin.

Rivalitate și dependențe ruso-chineze

Nici binomul Rusia-China nu este foarte stabil și absolut imbatabil, în ciuda elementelor clare probate care arată că dependența lui Putin de Xi și face imposibilă o schimbare de tabere inversă celei din anii 70, când China s-a apropiat de Washington, la acea vreme, din postura de partener minor. Dacă aparența de parteneriat fără limite și extrem de profitabil a dominat întâlnirile multilaterale și mai ales pe cea bilaterală sino-rusă, totuși rezultatele sunt discutabile. Astfel, Rusia și China au anunțat, în marja summitului SCO, 22 de acorduri cu precădere în domeniul energetic și al facilitării evaziunii din sancțiuni prin achizițiile indirecte de produse internaționale și a celor cu dublă utilizare furnizate de China. Vedeta reuniunii a fost conducta de gaz Puterea Siberiei 2, de 50 mld metri cubi pe an capacitate, care traversează Mongolia. Cele două părți au anunțat semnarea unui memorandum cu forță juridică privind construcția conductei, anunțat de partea rusă dar ignorat complet în comunicare de partea chineză.

Alexei Miller, șeful Gazprom, a anunțat acordul cu compania chineză National Petroleum Cooperation inclusiv pentru creșterea capacității conductei existente de la 38 miliarde metri cubi la 44 miliarde pe an. Acordul prevede achitarea contravalorii jumătate în ruble, jumătate în yuani, dar recunoaște că nu sunt stabilite detaliile de preț și de costuri, lăsate pentru un acord ulterior. Din pachetul de acorduri mai face parte și cel între companiile industriei nucleare civile, Rosatom și Agenția de stat pentru Energie Atomică a Chinei.

Din datele publice reiese că Rusia a fost nevoită să facă un set de concesii majore pentru a semna memorandumul cu China în privința conductei de gaz, Rusia fiind cea mai motivate de a avea unde să vândă gaz după sancțiunile occidentale și detașarea Europei de furnizorul rus, în timp ce China dorește să evite sancțiunile secundare care ar putea apărea. Acordul a revenit în atenția Beijingului după atacurile la adresa Iranului, China fiind interesată de o sursă alternativă sigură, dar în condițiile sale, fiind în discuție și cantitățile, și prețul. Gazul livrat prin conductă ajută Rusiei să ocolească sancțiunile, dar prețul pare a fi derizoriu, de multe ori neacoperind tranzitul și costul conductei, susțin experții, în timp ce China evită să se angajeze să plătească pentru construcția conductei și acest lucru ridicând puternic prețurile prin creditele care astăzi se pot contracta în Rusia cu 25% dobândă. Nu mai vorbim despre timpul necesar construcției, care nu ar aduce beneficii Rusiei pe termen scurt. China, în primul rând, dar și India, profită la maximum de slăbiciunea și dependența Rusiei, de nevoia de bani pentru război pentru a extrage cât mai multe avantaje și concesii în orice achiziție.

Vorbind despre obstacolele în construcția conductei, “proiectul cu cel mai mare capital și intensivitate din domeniul gazelor” cum îl prezintă Miller – conducta Puterea Siberiei 2 – ar trebui să fie și o acoperire pentru actualele evitări de sancțiuni occidentale prin exportul rus de LNG – gaz natural lichefiat. Acordul e atât de improbabil și prin lipsa de finanțări în Rusia pentru proiecte ne-militare, pentru absența din Memorandum a termenelor, bugetelor, detaliilor de finanțare a construcției, toate subliniind cât de fragilă și nesigură rămâne înțelegerea ruso-chineză. Mai mult, chiar construită și cu conducta Puterea Siberiei 1 adusă la o capacitate amplificată, cele două nu ar acoperi nici jumătate din cele 200 miliarde metri cubi de gaz livrate de Rusia înaintea războiului statelor europene. Discounturi majore, împrumuturi nefavorabile, termene de cumpărare și cantități nesigure, cererea neclară, toate aceste elemente din acord ar afecta în primul rând veniturile Rusiei.

Lipsa sprijinului explicit al SCO pentru agresiunea în Ucraina

Construcția gazoductului Puterea Siberiei 2 ar urma să coste, probabil, circa 400 miliarde investiții, iar realizarea sa în timp nu ar duce la atingerea obiectivelor Rusiei de a tripla exporturile sale în următorii 5 ani, deci acordul e mai degrabă un Memorandum a la Pyrus. Iar dacă la cel mai mediatizat aspect Rusia nu a avut mari realizări, iată că nu a obținut nici susținerea politică sau declarativă măcar în privința războiului său purtat în Ucraina: declarația finală a summitului SCO nu conține nici o referire la Ucraina, ci reuniunea a permis doar declarația națională a lui Putin din summit care s-a referit la război și la anunțul versiunii sale. Devine clar că nu există perspectivele oricărei negocieri sau dorințe de a înceta focul, un punct tot mai evident și face tot mai greu de contracarat acuzațiile la adresa Rusiei și de asociat Rusia cu pacea, ca aspirație general a umanității, un obiectiv pe care Rusia reușise să-l realizeze prin confiscarea propagandistică și imagologică a conceptului, până de curând.

Astfel, pentru Putin, criza din Ucraina a provenit din lovitura de stat provocată de Occident în Ucraina în 2014 – referire la Euromaidan și la Revoluția Demnitării ucrainene – și nu a fost rezultatul atacului Rusiei în Ucraina, deci a agresiunii consacrată și confirmată fără drept de apel. Occidentul vrea să aducă Ucraina în NATO, ceea ce reprezintă pentru Putin o amenințare directă la securitatea Rusiei – aici Putin ascunzând că susținerea pentru aderarea la NATO a Ucrainei era de 17% în februarie 2014, înainte de anexarea Crimeii, iar susținerea copleșitoare actuală este exact rezultatul amputării teritoriale și a războiului lansat în regiunile de est ale Ucrainei, Donetsk și Lughansk, în 2014, și ulterior a agresiunii generale din februarie 2022. După Putin, lovitura de stat a îndepărtat liderii pro-ruși și anti-NATO, o referire la fostul președinte Yanukovici, refugiat în Rusia, și scos de la naftalină cu un interviu în aceiași termeni chiar concomitant cu declarația de la Tianjing, la doi ani de la apariția publică anterioară.

Putin reia iar și pretinsele cauze fundamentale sunt precondiție pentru orice negocieri de pace respectiv pretinsa discriminare a rușilor și rusofonilor în Ucraina – în fapt readucerea limbii ruse ca limbă oficială dominant și netezind identitatea ucraineană – și extinderea NATO – cu referire la statele Europei Centrale și de Est, despre care Rusia pretinde inversarea aderării și revenirea NATO la nivelul reunificării Germaniei, pe motiv că atunci Rusia era slabă și a consimțit greșit și constrânsă la această extindere. Conținutul ultimatumurilor sub formă de propuneri de acorduri, din decembrie 2021, către OSCE și NATO sunt reiterate aici, în paralel cu cererile de schimbare de regim, pe motivul ilegitimității lui Zelenski prin lipsa alegerilor prezidențiale la termen și a succesiunii sale la o lovitură de stat, respectiv a “procesului de denazificare” cum îl numește Rusia lui Putin, un proces pe care și-l dorește și care se traduce prin instalarea unui guvern marionetă la Kiev.

China și India doresc să se mențină, formal, neutre în privința agresiunii din Ucraina, de aceea evită la maximum vânzări de armament și cumpără petrolul pentru a profita la maximum de slăbiciunile de moment ale Rusiei. Chiar Rusia a oprit o serie de afaceri cu India când s-a umplut de rupii cu care nu avea ce face contra petrolului, de unde nevoia de a reveni, în cea mai mare parte, la dolar. Cât despre China, a fost mai intersată să-și alinieze aliații pentru a anunța susținerea pentru edificarea propriului proiect al lumii de mâine, chiar dacă a trebuit, în contra-partidă, să ofere câte ceva fiecărui participant. China provoacă direct SUA și partenerii săi, arătând că are capabilitățile să proiecteze forța la nivel global și are instrumentele pentru a schimba înțelegerile globale actuale într-unele anti-Occident și anti-democrație, și să atragă terții către sine și propriul proiect, disturgând lumea bazată pe reguli așa cum o știm.

SUA și Occidentul sunt cei blamați pentru faptul că nu au reușit, cu ordinea controlată de ei, să evite confruntările și conflictele, menținând “mentalitatea de Război rece” și confruntările între blocuri – o abordare pe care China însăși o construiește acum formal și dorește să o realizeze în 10 ani. “Mentalitatea de tip Război Rece, confruntările blocurilor și practicile de bullying, împreună cu unilateralismul” ar fi cauzele nefuncționării azi a lumii, și Beijingul oferă în schimb “ca toate statele și națiunile să fie tratate ca egali, să coexiste în pace una cu alta, să realizeze securitate comună și să eradicheze cauzele fundamentale ale războaielor” care sunt individualismul, libertățile și drepturile omului, în viziunea lui Xi Jinping. Ați avut lumea democratică, acum e vremea autoritarismelor și conducerii ce impune voința populației sale contra dezvoltare și bunăstare, dar fără libertate. Așa ar fi lumea lui Xi mai “democratică”.

Desigur, schimbările se referă nu numai la instituții politice și reguli, ci și la finanțe, comerț, sancțiuni și guvernarea oceanelor sau a schimbărilor climatice, la cheremul Chinei și a partenerilor săi din Sudul Global. Tot sistemul dominat de Occident trebuie schimbat pentru că “a fost condus necinstit și excesiv” de o parte a lumii (lipsește referirea la colonialism, în mod ciudat, din acest discurs al lui Xi) iar noul sistem preconizat va fi fără alianțe occidentale, fără drepturile omului și libertăți individuale și toate înlocuite doar de dezvoltare a la China. Nivelul de ambiție al Chinei va fi atins cu ajutorul dezvoltării tehnologie, inclusiv neetice – mutații genetice, biomedicină, a.i. necontrolat – dar în primul rând de capabilitățile ofensive militare enorme și de capacitatea deosebită a Chinei de a produce arme și de a face transfer de cunoaștere controlat către ceilalți membri ai Axei, într-o formă de solidaritate a sistemelor autoritariste ale lumii. O acțiune care e menită a pune Europa de două ori la treabă pentru a se apăra singură cât mai bine și obligă America lui Trump să-și regândeacă politicile față de parteneri și aliați, cu cazul test Ucraina în prim plan.

‍