Iulian Chifu // Nemultumiți, dezamăgiți, absenteiști. Ura suicidară în politică și alegeri

Această perspectivă, alături de evoluțiile interne și dificultățile procesului de de-construcție a sistemului oligarhic post-sovietic și a dependenței de Rusia - reforme democratice și pentru statul de drept - reconstrucție instituțională democratică rezilientă a creat nenumărați perdanți interni, dar și un număr mare de nemulțumiți, dezamăgiți și absenteiști la viitorul scrutin. Cum decizia privind orientarea geopolitică viitoare a Republicii Moldova – spre Vest, spre România, Uniunea Europeană, Occident, civilizație și democrație – sau spre Est – înapoi în Imperiu, în străfundurile Siberiei, în Gulag și la cheremul Rusiei neo-imperiale – merită să analizăm fiecare categorie în parte pentru a vedea resorturile de înțeles dar și pornirile suicidare pe care ura față de o persoană, o conducere de instituție, o nedreptate particulară este extinsă la respingerea sau chiar sancțiunea la adresa unui partid și unui viitor propriu și a concetățenilor.

Nemulțumiții

Nemulțumirea este o emoție puternică. Nu fundamentală, dar suficient de puternică încât să altereze rațiunea și să determine reacții de protest și să dea impulsuri pentru acțiuni revendicative și vindicative, de răzbunare și sancțiune pentru cei prezumați responsabili pentru această stare neplăcută. Nemulțumiții vin din diferite zone ale spectrului politic, orientărilor, opțiunilor și identităților în Republica Moldova: fostul lidership rus și pro-rus, membri ai administrației expulzați în zona privată, asociați ai partidelor pro-ruse și nostalgici ai comunismului sau al afacerilor de cangrenare a statului pentru opțiuni personale.

Desigur, la capitolul nemulțumiților nu putem să-i ignorăm pe românii unioniști, pe pro-europeni care nu suportă actuala conducere din varii motive, pentru acțiuni particulare. Pe cei care au bucăți din familie nevoite să plece în România și în Occident pentru o viață mai bună, care sunt întreținuți de banii veniți de la rude din diaspora, care se simt inutili și desconsiderați, care sunt nemulțumiți, pe fond, de propria viață și de faptul că nu pot să trăiască lângă ai lor în Republica Moldova însăși. Sau că au fost uitați acasă. Și tot la capitolul nemulțumiți - cu toții justificat și legitim - se află și membrii din elita Republicii Moldova ignorată și izolată, neconsultată de cei la hățurile puterii, izolați pe diferite considerente nu rareori pur politice sau partinice. Dar și cei oportuniști, care au prins un val suveranist, trumpist și își doresc să aștepte venirea la putere pe un asemenea val.

Nemulțumiții au manifestări distincte la vot. Majoritatea se refugiază în votul de protest, cu câteva componente: sancțiunea prin votul cu cel mai mare oponent al guvernării pro-europene identificat; votul cu partide marginale, micuțe, ca să fie altfel, să nu se ducă voturile nici la PAS, nici la pro-ruși și troglodiți, chiar dacă aceste voturi se pierd și se distribuie proporțional exact la cei evitați. Și mai există cei care stau acasă ca formă de protest, fie invocând faptul că nu au cu cine vota, fie că așa protestează față de starea de fapt, sancționând guvernarea curentă și pe președintele ales mai anul trecut.

Dezamăgiții

Dezamăgiții sunt înrudiți cu nemulțumiții. Doar că dezamăgiții așteptau mai mult. Credeau mai mult, sunt votanți direcți în alte scrutine sau susținători mai vechi ai actualei puteri pro-europene. Împărtășesc, în mare măsură, opinia conducerii pro-europene, a PAS și Maiei Sandu. Chiar dacă nu au fost la vot în primul tur sau la referendum, s-au dus în al doilea, doar nu erau să-l lase pe Stoianoglu președinte. Dar nu s-au cumințit. Nu s-au învățat minte. Deși s-au confruntat mental cu perspectiva ca Republica Moldova să o ia anapoda, aiurea, către ruși, s-au trezit târziu, dar azi tot către anbsenteism. Doar că acum nu mai e timp, nu există un al doilea tur, o revenire. Și tot aceștia se duc, ca o a doua opțiune, către un vot de sancțiune.

În rândul dezamăgiților se află cei care credeau în puterea actuală, dar sunt supărați că reformele s-au făcut lent, că justiția nu funcționează, că, în ciuda injecțiilor financiare majore, nu a explodat economia și nu s-au umplut de locuri de muncă și investiții marile orașe din Republica Moldova. Sunt nerăbdători, o parte, alții dezamăgiți de promisiuni neîndeplinite, de faptul că, cred ei, unii s-au complăcut să continue băltirea în care a funcționat Republica Moldova până azi, nu au găsit vinovații furtului miliardului și nici nu au rezolvat problema identitară din Republica Moldova, asumându-și că sunt majoritari români. Sau sunt nemulțumiți de persoane individuale din siajul puterii.

Altfel, dezamăgiții au încă o șansă să fie aduși la urne și să realizeze încotro se îndreaptă, mai bine, Republica Moldova, ajutând efortul comun. Pot învăța din votul la prezidențiale și din referendumul pe muchie, acceptând că ceea ce s-a întâmplat în acest mandat trecut e doar un început, că e nevoie să continue reformele. Asta chiar dacă pot să rămână cei mai exigenți susținători ai unei guvernări sub control civic critic, care să fie monitorizată, sancționată și apostrofată de fiecare dată când nu se mișcă, nu se schimbă, rămâne imobilă în fața provocărilor diverse și a vieții de zi cu zi.

Absenteiștii

Absenteiștii sunt o masă suficient de mare care alimentează indirect opțiunea pro-rusă prin defetism, neparticipare și respingerea politicului de orice fel. Și asta trebuie învățată: orice vot lipsă e un vot pentru adversar. Înseamnă că-ți lași soarta în mâna altora, cei care, ei, merg la vot. Pentru că au o miză. Și să trăiești schimbarea de regim pe care să o regreți, eventual, pentru că ai refuzat să-ți exerciți un drept, cel de vot, câștigat cu greu după ani de Gulag, represiune, oprimarea pe criterii etnice și lingvistice în fosta Uniune Sovietică. Riscând să validezi revenirea înapoi, în străfundurile Siberiei lui Putin.

Desigur, și aici avem multiple categorii de votanți, ca pregătire, vârstă, opțiuni și identitate distinctă. Cea mai numeroasă este cea a celor care consideră că nu-i interesează și nu-i afectează politicul. Trăiesc peste hotare sau au rude acolo, pot pleca oricând, au alternative, au o meserie, se pricep la ceea ce fac, se mișcă lesne în spațiul capitalist competitiv și își găsesc oricând de muncă în Republica Moldova, în România sau aiurea, în lume. Sunt cetățeni europeni și ai Lumii. Nu sunt afectați de guvernare decât colateral și nu au probleme cu mutarea în altă țară. Sunt dezinteresații. Nu sunt legați de glie de nici un fel.

Alții sunt absenteiști din nepăsare, din delăsare, din necunoaștere, din plictis. E marea masă amorfă a celor care, fie nu înțeleg care le sunt interesele, fie nu le leagă de vot, fie nu cred că și ei pot influența ceea ce urmează, după vot. În toate cazurile, sunt cei mai lesne de convins, în mod pragmatic, să vină la vot și să voteze pentru continuarea drumului pro-european, al reformelor și al vieții în democrație și libertate. Și lor trebuie să li se ofere niște garanții că cei prezenți, guvernanții, vor veni constant în noul mandat, nu numai acum, când le cer votul, la judecata lor, vor ține cont de părerile, nemulțumirile și reacțiile lor. Astfel vor susține reformele dacă sunt convinși că fiecare e legitimă, îi ajută și nu crează privilegii și privilegiați. Avantajați de soartă prin votul lor. O muncă solidă, dar care se poate face.

Alternativa patrioților Back in the USSR!

Partea cea mai importantă a unei campanii electorale este credibilitatea. Iar reformatorii nu sunt niciodată fericiți: uitați-vă la Traian Băsescu și drumul său urcând Golgota după criza economico-financiară globală, când a trebuit să taie otova salariile și să treacă prin reformă structurală și austeritate. Din păcate nu a fost o lecție învățată: au venit alții care au aruncat cu bani în populație contra voturi, populist și iresponsabil, iar efortul acelei generații din 2008 a fost pierdut. E de refăcut 17 ani mai târziu, iar acum cu un alt protagonist, Bolojan, care și-a asumat această sarcină. Cu mai puțină carismă și forță politică decât fostul președinte, cu un guvern de coaliție, care trebuie să treacă prin văpaia nemulțumirilor publice.

Desigur, la Chișinău reformele nu au fost atât de dure. Dar ruperea de Imperiu, independența energetică și înscrierea în regulile pieței, fără a mai plăti costurile politice ale dependenței de Rusia, de gazele și toanele sale, câștigarea adevăratei independențe și suveranități se face cu greu. Reforma are nevoie de două mandate, după deconstrucția vechiului sistem. Desigur, dacă comunicarea e bună, empatică, dacă lipsesc infatuarea, înfumurarea și suficiența, superioritatea și cinismul, e cu atât mai ușor. Bine ar fi fost și vreo câțiva dintre corupții lăsați pe drum sau dați afară să fi ajuns în instanță sau la hotărârea definitivă și irevocabilă.

Însă și la guvern sunt oameni, cu diferite trecuturi și educație, cu caractere și porniri diferite. Și aici e dificil să treci prin deșert și să te înjure toți concetățenii tăi, alteori rudele, ca să nu mai spunem de protestatarii năimiți de Moscova. Presiunea asupra celor aflați în funcții publice, plătiți mizerabil potrivit salariului mediu al tuturor și al situației economice lăsată de cei care au furat miliardul și multe alte miliarde, e mare. Iar lupta anti-corupție a fost sufient de înceată și superficială din cauză lipsei de profesioniști și de experiență în sistemul juridic, dar și a unui sistem judiciar care se mișcă greoi și fără curaj.

Interesantă este, însă, alternativa. Și ilustrativă. Cei care vor să readucă Republica Moldova în Imperiul rus. Back to USSR. Cei care s-au săturat de democrație și vor un Tătuc și lipsa libertăților. Mafioții și noii oligarhi pentru care nu contează cui îi plătesc aldămașul, doar să poată fura în liniște, fără să fie trași la răspundere. Sau partidul kulioacelor, cum se mai spune la Chișinău la mita în pungă, cash, pe care oligarhii sau oamenii de afaceri o aduc politicienilor de vârf, pentru a-și păstra privilegiile.

Desigur, nimeni nu îi va judeca și condamna. Nu sunt probe, zice-se. Doar că nici nu mai e nevoie: o știe toată lumea, a fost pe televizor, și Doamne Ferește să vină și Plahotniuc mai repede și să o spună sub jurământ, în instanță, eventual cu probe, martori și filmări. Alternativa la pro-europenii Maiei Sandu e și mai gravă. Spoliere de bani publici, șmecherie și furt, corupție endemică și căutarea salvării departe de statul de drept și de Europa, pentru că aștia te bagă la închisoare. Episodul Voronin este edificator. Dacă Dodon și ai săi au fost atât de hrăpăreți încât să-l pună pe fostul președinte comunist doar pe locul 50, fără perspective de a intra în Parlament, iată răsplata.

Republica Moldova încotro?

Desigur, urmează votul. Credibilitatea candidaților, încrederea în ei și în ceea ce au promis și făcut. Nu e perfectă situația în nici o tabără. Nu există opțiuni ideale, lumea politică reflectă viața de zi cu zi din societate, cu bune și cu rele. Dar măcar perspectiva europeană rămâne una de vindecare, de încheiere a reformelor și de reconstrucție a statului. Iar alternativa e dezastruoasă. Polarizarea e greu de combătut. Deci Republica Moldova încotro?

Desigur, comportamentul relevant rămâne cel al mobilizării propriilor votanți. Furtul de voturi, cumpărarea, alterarea realităților prin război informațional de către Rusia, toate sunt elemente care pot altera rezultatul real la urne și voința liber afirmată a cetățenilor. Dar miza reală rămâne, cred eu, dialogul cu nemulumiții, dezamăgiții, absenteiștii. Și convingerea lor că este în propriul interes să vină la vot. Că este suicidar și contrar propriilor interese să stai acasă, să abdici de la propria decizie electorală și să te lași pe seama celorlalți concetățeni. Sau să validezi prin orice mijloc – absenteism, vot de protest sau vot marginal – transformarea din nou în colonie a noului Imperiu al lui Putin, a noii Uniuni Sovietice.

Desigur, nu e simplu. Mesajul general strategic trebuie să discute și de ce să votezi cu un partid, și ce te așteaptă dacă votezi alternativă, această iluminare și explicare care trece spre votanți doar atunci când emoția nu întunecă rațiunea. Când pragmatismul și argumentul nu sunt înfrânte de populism, de credințe nou create, de dezinformare determinantă cu rădăcini la Kremlin și de păcălirea auditorului de către falși profeți. Acolo unde emoția nu e dominantă. Când fenomenul urei sinucigașe în domeniul politicii și alegerilor este expusă public și se poate vindecă pentru o parte din cei vizați de explicațiile mecanismului.

Desigur, efortul trebuie dublat de garanții că lucrurile pot merge și în altă direcție. Că fiecare votant contează, și că el va fi ascultat pe linie de partid și de către deputatul care-l reprezintă, dar și de guvernul pro-european care, eventual, se va vota după alegeri, tot timpul, nu numai de alegeri. Astfel ca, oricine e dispus să judece singur, cu mintea lui, care nu e subiectul dezinformărilor și al condiționărilor cu bani și vot cumpărat, care nu e orbit de ură și dorința de răzbunare, poate să decidă și să voteze în cunoștiință de cauză. Că vor exista mecanisme de sancțiune și redirijare a politicilor nepotrivite sau excesive, a celor neeuropene, de accelerare a reformelor și reconstrucției solide a unui sistem instituțional democratic și european care să garanteze soarta în viitor.

Deci, la treabă!

‍