Iulian Chifu // Putin-Trump: ciocnirea voințelor și confruntarea alfa strong macho man

La 8 august expiră ultimatumul dat de Donald Trump Rusiei pentru a încheia pacea în războiul său de agresiune în Ucraina.

Toată lumea știe azi că Putin nu va ceda și nu va înceta războiul, curiscul să piardă mai mult și să se expună unor reacții de nemulțumire, chiar dacă nu încă de eliminare, din partea sistemului de putere din jurul său. Iar provocarea retoricii nucleare și sarcasmului lui Dmitri Medvedev a dus lareacția concretă de mutare a submarinelor americane în proximitatea Rusiei, la început de august. O reacție de forță, asociată cu acțiunile similar sovietice din timpul crizei rachetelor din Cuba, din 1962, dar pe fondul unei ciocniri devoințe cu Putin, care încearcă să câștige maximum, chiar dacă recursul la retorica nucleară e un gest de slăbiciune, minimalizarea efectelor sancțiunilor o încercare disperată de descurajare a ceea ce vine din partea lui Trump iar recursul la tehnologia de lovire mai repede și mai puternic în profunzime, înspatele frontului, o tentativă de subminare a rezilienței societale ucrainene.Trump are trei soluții: să clipească și să spună că nu e războiul său, aîncercat, nu merge, nu-l poate opri - dar asta l-ar arăta slab, faptinacceptabil; să dezescaladeze și să nu aplice amenințarea cu sancțiunile dure- dar această direcție e imposibilă după ce Putin și gașca sa și-au bătut jocși l-au ridiculizat la nivel internațional pe președintele american; să meargăînainte cu amenințările și impunerea păcii cu forța și în cazul Rusiei, cusancțiuni și livrări consecutive masive de armament către Ucraina, care săoblige Rusia să renunțe la război, încasând costuri mai mari decât dacă ar fiacceptat propunerile inițiale ale lui Trump.

 Escaladare și provocare cu răspuns obligatoriu: măsura celui mai puternic

Când vorbim despre masculi alfa,oameni cu imagine și dependenți de percepția publică și nevoia de a apăreaputernic față de propriul public și în fața întregii lumi, ciocnirea de voințeeste inevitabilă și se soldează cu costuri majore pentru perdant. O asemenea confruntare e prezentă deja, chiar dacă nu a existat un schimb de replicidirect între Trump și Putin, doar cel prin reprezentanți, cazul Medvedev fiindrelevant aici. Nu e Putin, e Medvedev, fost președinte, suficient de importantpentru a lovi puternic prin retorica sa împotriva lui Trump, suficient demarginal în decizie pentru a evita escaladarea, credea planificatorulconfruntării de la Kremlin, responsabilul de strategie, Sergei Kirienko. Departea cealaltă, la Casa Albă, gândirea Trump este că nu poți arăta slăbiciunefață de nimeni și că, atunci când ești atacat de la orice nivel, trebuie oreplică solidă nimicitoare, fără rest. Care duce la escaladare, e adevărat, darcare este un răspuns necesar, obligatoriu și așteptat de proprii adepți pe carenu poate să nu-i mulțumească Președintele Trump, cu orice risc. Este motivul pentru care schimbul dereplici în social media dintre Președintele SUA, Donald Trump și fostulpreședinte, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, la 31 iulie, a determinat reacția faptică directă și ofensivăde mutare a două submarine nucleare americane în proximitatea Rusiei, fără capoziția ocupată să fie dezvăluită, dar cu anunțul că ordinul președinteluiTrump a fost îndeplinit, în weekend. De ce ar fi escaladat Trump retoricanucleară a lui Medvedev? Medvedev care nu este la primul său episod, elasumându-și, în cadrul administrației Putin, rolul de actor care-și asumă oabordare extremă și vocală a oricărui subiect, în ciuda opoziției acestuicomportament cu postura cunoscută a sa când era în administrație, cel demoderat, o schimbare menită tocmai să arate lui Putin loialitatea sa inițial,ulterior pentru că i-a fost imposibil să mai refuze rolul atribuit în războiulinformațional al Rusiei cu lumea. Trump a considerat că amenințărilenucleare la adresa Americii și a cetățenilor săi sunt inacceptabile, că trebuiesă primească un răspuns dur, în logica sa de putere. De aceea, la 1 august, adeclarat că a ordonat repoziționarea a două submarine nucleare în proximitateaRusiei pentru a-i arăta lui Medvedev că nu trebuia să abordeze astfelsubiectul, cu "declarații provocatoare excesive." După ce i-aspus că a depășit limita și să aibă grijă ce vorbește, Trump a reacționat lamenținerea posturii ațoase a lui Medvedev printr-un act de forță, mutareasubmarinelor, "ca nu cumva declarațiile nebunești, provocatoare șiinflamatoare ale lui Medvedev să se dovedească mai mult de atât." Pentrucă nu s-a abținut și nici nu a retractat după ce i-a certut să "aibă grijăce vorbește" pentru că "intră într-un teritoriu foartepericulos", acțiunea de răspuns a lui Trump a devenit obligatorie, înjocul de cocoși în care s-a angajat și din care nu mai poate ieși altfel decâtpierzându-și credibilitatea.  Concomitent, Secretarul de Statamerican, Marco Rubio, a minimalizat, în răspunsul său dat jurnaliștilor,nivelul real de amenințare creat de amenințările fostului președinte rus, ca șigravitatea sau amenințarea pe care cuvintele lui Medvedev o reprezintă atuncicând se referă la perspectiva de a utiliza arma nucleară. Rubio a apărat,totodată, reacția virulentă a președintelui Trump despre care a spus că eraobligatorie și nu se putea ca un președinte american să ignore posturaprovocatoare și impardonabilă îmbrățișată de fostul președinte rus în actualaîncleștare verbală. Tocmai postura sa de membru de prim plan, chiarvicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei face ca "șicuvintele sale că aibă un impact" precum un "provocator", deaceea nu poate fi ignorat și nu se poate trece peste aceste cuvinte.

 Retorica nucleară: scut și spațiu de egalitate strategicăSUA-Rusia 

Retorica nucleară este o constantădin partea rusă, revenită în repetate rânduri în timpul războiului pe scarălargă, de mare intensitate, pe termen lung al Rusiei asupra Ucrainei. Recursulla acest procedeu nu este deloc un act ce exprimă putere, din contra, așa cumnici nu e în măsură să creeze baze de descurajare credibilă pentru Rusia luiPutin: este un gest de slăbiciune, care demonstrează clar că forțaconvențională a armatei ruse, blocată de trupele ucrainene să ia Kievul, nu maie de ajuns pentru a crea descurajare și nu-i e la îndemână Rusiei să outilizeze pentru a avea o victorie rapidă și copleșitoare în război; că actualaretorică e doar o încordare de mușchi excesivă, provocatoare și inadmisibilă,neprofesională și iresponsabilă, de tip șantaj, care reclamă reacție șiexpunerea jocului la cacealma al Rusiei pe temele nucleare; și că recursul laretorica nucleară arată dorința Rusiei de a se afirma într-un domeniu în caremai poate transmite o formă de paritate cu America lui Trump, pentru a compensaasumetriile evidente în materie militară față de SUA și disparitatea cuaceasta. Din punctul de vedere al Rusiei,retorica nucleară ar fi trebuit să funcționeze la nivel simbiolic, cu tușeostentative, dar o amenințare suficient de subtilă, dar și vizibilă șiamplificată de propagandă, pentru a contura postura de actor puternic a Rusieifață de propriul public și cel international. Este și motivul pentru care, dupăreferințele lui Medvedev, la 1 august, Putin a vorbit de lângă Lukashenko,liderul Belarusului la care se afla în vizită, pentru a promova narațiunileMoscovei prin presa oficioasă inclusiv retorica nucleară, dar pe care a lăsat-odin nou în seama celui de lângă el. Astfel că Lukashenko l-a criticat pe Trumpși mai ales eforturile sale de a aduce Rusia la masa negocierilor pentru aîncheia războiului, insistând că președintele american trebuie să acționeze cu atenție și că Trump nupoate să "dicteze regulile" în recenta confruntare militarăruso-ucraineană numită convențional operațiune militară specială rusă, mai alescând în fața sa stă o putere nucleară.  Retorica nucleară a fost încercatăîn mod repetat ca parte de tip control reflexiv al Rusiei pentru a obținedecizii de care să beneficieze Rusia. Și utilizarea lui Lukashenko lângă Putinsau indirect, în absența președintelui rus, pentru a livra amenințări nuclearesubtile este o practică curentă. Exact așa cum ieșirile virulente alelui Medvedev precum cea din 31 iulie sunt parte a aceluiași joc, chiardacă nivelul de credibilitate și relevanță a lui Medvedev rămâne suficient demarginală. Așa cum anumite momente din război au fost marcate de disparițiatotală a oricărei retorici nucleare, așa și momentele de izbucnire ale luiMedvedev și amplificarea inflamatorie de către propaganda rusă a retoricii salea fost destinată creării panicii la nivelul cetățenilor occidentali,neobișnuiți cu acest nivel de retorică publică iresponsabilă. Iar la niveloficial, simplul fapt că Putin putea interveni și defini nivelul retoricii luiMedvedev e suficient pentru a transmite subtil și indirect mesajul privindsupărarea sau hotărârea președintelui rus care a autorizat această luare depoziție. Reacțiile la mutarea lui Trump de aaduce submarinele nucleare în preajma Rusiei nu au întârziat, și ele generatede dorința de replica și poziționare vizibilă și cât mai solidă, care să indicepostura de putere dar, totodată, și un anumit tip de avertisment și dorință dedezescaladare. Iar direcțiile propagandei au fost: mai întâi critica de adiminua relevanța acțiunii lui Trump, solicitarea către propriul guvern de areacționa cu putere la amenințare, critica potrivit căreia acest comportamentnu duce către pacea dorită de Trump, ba chiar Serghei Markov a subliniat o altăretorică tradițională, că Trump și-a pierdut mințile când a trecut la mișcareasubmarinelor nucleare. Altă direcție a reamintit episodul Cuba solicitând ca șiarmele nucleare ruse să plece din nou către Havana, acolo unde au fost într-omisiune în iunie 2024, cu aceleași valențe de comunicare strategică ofensivă laadresa SUA. Toate mesajele sunt concomitente în așa fel încât să se creezeconfuzie, frică și să se evite așezarea evaluărilor occidentale pe o singurădirecție definită ca reacție a regimului la ordinul lui Trump.

 Statele Unite sunt bune doar dacă Trump ajută la atingereaobiectivelor fără luptă, forțând Ucraina să capituleze necondiționat. 

Pe fond, Rusia a continuat să joacerolul de a sublinia că obiectivele sale din război nu s-au schimbat, chiar dacăare pretenția, în același timp, că înaintează cu negocierile tehnice care s-ausoldat doar cu schimburi de prizonieri și corpuri ale celor uciși în război.Rusia e dezinteresată de orice formă de încheiere a războiului pentru căaceasta s-ar transforma într-o amenințare existențială la adresa lui Putin și aechipei septuagenare din jurul său, care s-ar confrunta cu solicitări șipresiuni de a părăsi puterea, odată ce nu mai livrează pentru zona propriiloroligarhi și au adus numeroase costuri întregii elite de siloviki care-i înconjoară. De aceea Putin nu dorește nici o formăde încetare a confruntării, punând acest refuz pe frica de a nu permiteUcrainei să se înarmeze mai bine în orice pauză a războiului la care arachiesa.  Este de înțeles că această pozițiel-a înfuriat pe Donald Trump, mai ales când a fost însoțită, la diferiteniveluri, de sarcasm, mișto-uri, bătaie de joc la adresa sa sau când a provocatprejudicii imaginii sale și posturii sale de putere la nivel internațional. Șicum are la îndemână instrumentul comercial și al sancțiunilor, președinteleamerican nu va ezita să-l folosească, el explicând publicului american cănivelul afacerilor cu Rusia e, practic, irelevant, așa cum e și cu India, unuldintre actorii care va pătimi din cauza sancțiunilor secundare la adresa celorcare susțin Rusia, cumpărând petrolul său. Trump dorește să dea o loviturăsubstanțială și BRICS, organizație pe care o consideră o amenințare după ce aluat în discuție renunțarea la referențialul dolar ca valută în comerțul dintrestatele membre. Putin a reluat, la 1 august,aceleași cerințe pe care le avea la începutul războiului, dovedind că nu afăcut nici un compromis spre pace și că nu a învățat nimic din război, în ciudapierderilor relevate de oficialii americani, care depășesc 110 mii de morținumai de la începutul anului, cu un ritm al pierderilor enorm, greu acceptabiloricărui stat. De lângă Lukashenko, Putin a anunțat că forțele ucrainenetrebuie să se retragă complet de pe teritoriile controlate în regiunile anexateilegal de Rusia, în Luhansk, Donetsk, Zaporijia, și Kherson. Apoi că Ucrainatrebuie să renunțe la ambiția sa de a deveni vreodată membru al NATO. Acestecondiții sunt doar începutul, precondiții pentru a începe negocierile. Desigur, Putin a reiterat întreagaretorică vizând așa-numitele "cauze fundamentale" ale războiului,cele puse pe seama Occidentului – inclusiv extinderea NATO dincolo de acordulpentru Germania reunificată, dar și condiția veto-ului rus pe toate temele desecuritate din Europa. Li se adaugă condițiile “de-nazificării”, respectiv celede utilizare a limbii ruse ca limbă oficială în Ucraina și restabilireapreeminenței Patriarhatului Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina. Rezultatulacestei retorici a fost revelat de Marco Rubio care a subliniat încă din 31iulie că SUA nu au văzut nici un progres și nici un "interes sincer"al Rusiei de a încheia războiul și că președintelui Trump îi revine rolul de adecide cum dorește să continue eforturile pentru asigurarea păcii" dacăuna dintre cele două părți se dovedește complet dezinteresată". Prezentarea negocierilor tehniceruso-ucrainene ca fiind pozitive de către Putin nu a fost decât o încercare dea proba publicului că încă se negociază, că nu blochează el aceste eforturi,chiar dacă e vorba doar de chestiuni tehnice, nicidecum de negocieri politicesubstanțiale. Așa cum a pus eventualele dezamăgiri ale lui Trump privind vitezade negociere pe seama "așteptărilor excesive" ale acestuia. Ultimeledeclarații ale președintelui Zelenski, care nu vede posibilitatea încheieriirăzboiului cât timp Putin e la conducerea statului rus, au fost utilizate retoric pentru a reclama că Ucraina vrea schimbare de regim la Kremlin, încondițiile în care Putin însuși nu recunoaște conducerea aleasă democratic astatului ucrainean și dorește schimbarea lui Zelenski înaintea oricăreinegocieri la acest nivel.

 Stabilitatea economică rusă care nu există: descurajarea sancțiunilor

 O altă linie a retoricii ruse,întărite la conferința comună de presă Putin-Lukashenko, a fost aceea căsancțiunile nu influențează economia rusă – un fals deja contrazis chiar deRusia, la Sankt Petersburg, acum două luni, când oficialii ruși, inclusiv Putin,au recunoscut stagnarea și intrarea în recesiune, concomitent cu epuizarea Fondului de Bunăstare care a asigurat resursele pentru industria militară rusăpână astăzi. Motivul de schimbare a sensului retoricii, evident aprobat dePutin, este tocmai perspectiva întăririi sancțiunilor de către Putin șicreșterea cu 100% a taxelor vamale reciproce, dar în special a celor secundare,față de statele ale căror companii sprijină economia rusă, cumpără petrol sauajută la ocolirea sancțiunilor inițiale și susțin economia sa și efortul derăzboi.  Puterea militară dominantă șistabilitatea economică, ca teme majore ale celor doi, ajută și la menținereaunui nivel de încredere, fie și marginal, la nivelul propriei populații, careexperimentează deja probleme economice, de aprovizionare, de inflație șicosturi, de lipsuri de produse, la care se adaugă dispariția bărbațilorîntreținători de familii și revenirea criminalilor din război, cu o creștereexponențială a crimelor violente în societate. În plus, opțiunea lui Putin de arecompensa veteranii de război și de a-i pune în funcții de conducere,schimbând elita țării, nu a avut decât un rezultat negativ în toate locurile încare această procedură a fost încercată, neexistând nici un caz fericit,pozitiv, lesne de arătat și multiplicat public de către propagandă, nu maispunem lesne de adus în prim planul puterii centrale ca exemplu, alături dePutin.  Din contra, retorica celor doi șefide state din Uniunea statală Rusia-Belarus susține că sancțiunile și ajutorulmilitar acordat Ucrainei nu va schimba rezultatul războiului, și că Trump artrebui să renunțe să mai încerce să soluționeze războiul, care merge fără dreptde apel spre victoria Rusiei, Trump era bun dacă asigura, la masa verde,atingerea obiectiveloir Rusiei așa cum au fost ele formulate, inclusivcapitularea Ucrainei, dar nu se pune problema de vreo concesie pe care să ofacă Rusia. Putin s-a lăudat cu intrarea în serviciu a sistemelor de rachetehipersonice Oreshnik, ce urmează a fi amplasate în Rusia și Belarus, în 2026,pentru a sublinia puterea militară rusă. Lukashenko a lăudat Rusia ca fiind untezaur de tehnologii și resurse inepuizabile, care asigură avantajul militaracum și în viitor, dar a subliniat și că rușii și belarușii nu trebuie să sepreocupe de sancțiunile occidentale pentru că împreună au cu ce supraviețui șidepăși Occidentul. Și, bineînțeles, proba ar fi faptul că sancțiunile nu auafectat deloc economia rusă. Nu în ultimul rând, acțiunile legaleale Rusiei și represiunea continuă, transformarea Rusiei dinainte de război, oautocrație a unei grupări din jurul lui Putin bazată pe resursele energeticespoliate în interes propriu, care construiește o ideologie a inevitabilitățiiputerii lui Putin, care a trecut spre o formă de dictatură unipersonală a luiPutin, cu eternizarea la conducerea statului rus a grupării sale septuagenare,care nu va ieși decât biologic din funcții. Prevenirea sentimenteloranti-război care devin tot mai prezente în Rusia, la nivelul populației, pemăsură ce se prelungește războiul, perspectiva angajării într-un război custatele membre NATO pentru a testa articolul 5 al alianței – cu sau fărălegătură cu încheierea războiului în Ucraina – au determinat măsuri tot maidure privind controlul internetului. Astfel, Rusia a mers până lapedepsirea “căutărilor neintenționate a conținutului extremist” sau “încălcareaprocedurilor prin folosirea VPN-urilor”, pedepsirea ofenselor la adresaautorităților sau “justificarea sau propaganda terorismului” – cu referiredirectă la tot ceea ce nu este agreat de propaganda oficială. Apoi este vorbadespre revocarea cetățeniei. Toate aceste elemente împing cenzura la dimensiunidincolo de cele din perioada sovietică, consolidând controlul. Interzicerea WhatsApp în viitor și mutarea comunicării și a fluxului de date pe platforma MAX controlată de Kremlin, inclusiv prin înlocuirea platformelor precumTelegram, toate merg spre represiune, coerciție și mișcarea disctaturii Putinspre totalitarism și tiranie directă, prin obligarea la muncă în folosulstatului, de fapt al lui Putin, inclusiv la participare la război printr-oviitoare mobilizare generală, cea care ar reprezenta punctul de inflexiune careva marca această schimbare definitivă a sistemului dictatorial rus al lui Putin.

Bătălia tirurilor cu rază lungă: subminarea reziliențeisocietale ucrainene

 Toată această competiție dublează oaltă confruntare cu caracteristici militare și tehnologice, respectivcapacitatea de a lansa tiruri cu rază lungă de acțiune. Și dacă Ucrainautilizează operațiunile sale creative pentru a distruge aglomerări de trupe,centre de comandă și control, baze de aprovizionare, avioane strategice,armament, carburanți, transporturi sau infrastructură logistică cu relevanțăstrategică, pentru aprovizionarea războiului, Rusia folosește la rândul săuaceastă tehnologie pentru a distruge sau măcar a submina reziliența societalăucraineană. Pentru că roiurile de drone și rachete precum și acțiunile directeasupra orașelor situate departe, în spatele liniei de contact și linieifrontului nu au nici o relevanță militară alta decât înfrângerea voinței de alupta a ucrainenilor, a sprijinului la adresa propriei armate pe care Rusiaîncearcă să le altereze. Astfel, Rusia continuă inovațiilevizând dronele cu rază lungă de acțiune care lovesc și provoacă victime civileîn Ucraina, precum recenta utilizare a dronelor cu reacție Geran-2, analogulrus al Shahedului 238 iranian, care atinge viteze de până la 800 km pe oră șipare să funcționeze ca o rachetă de croazieră. Acest tip de dronă a fostutilizată la 8 ianuarie într-un pachet împotriva Kievului cu scopul de asupraîncărca sistemele de apărare ucrainene și aduce victime civile multiple,inclusiv din lipsa timpului de avertizare. O asemenea capabilitate creazăavantaje pentru subminarea rezilienței societale a Ucrainei, cu precădere înorașele dens populate. Institutul de Studiere a Războiului consideră că Rusianu poate produce acum în masă aceste drone din cauza dependenței de Iran șiChina pentru motoarele turbojet utilizate.  Probabil acesta este motivul pentrucare Pentagonul a anunțat că va vinde AMRAAM - Advanced Medium Range Air-to-AirMissiles Ucrainei, rachete cu rază medie care ar fi capabile să doboare acestenoi drone cu reacție. Anunțul a venit la 31 iulie și a vizat un contract de 3,5miliarde de dolari cu Raytheon, compania care produce rachetele AMRAAM,sistemele de telemetrie AMRAAM și alte activități inginerești de sprijin pentruaceste categorii de armament. Documentul Departamentului american al Apărăriiarată că vânzările se pot face către Ucraina și către alte state occidentale. Așadar bătălia privind loviturilețintite la distanță, în spatele liniei frontului, pare cea mai activă șirelevantă astăzi în perspectiva oricărui avans în război în privința ambelorpărți. Dacă SUA a optat să sprijine Ucraina pe această dimensiune, Rusia sepoate sprijini, la rândul său, pe ajutorul Iranului și Chinei, fără garanții înprivința părții care va avea supremația și cât de mult va ajuta acest pas înecuația războiului care continuă.

‍