Maia Sandu, în audiență la Vatican, alături de mama, sora și o consilieră


Șefa statului a avut și o întrevedere cu Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin. Maia Sandu a coborât dintr-o limuzină neagră, îmbrăcată în rochie de dantelă neagră, fiind întâmpinată de un Parolin (premierul de facto al statului Vatican) și el în sutană neagră, prinsă la brâu cu o eșarfă de culoare purpurie - culoarea clerului catolic, transmite Radio Europa Liberă.
Potrivit sursei, Papa a apărut la audiență în habit alb, acoperit cu pelerină tot purpurie.
Despre agenda audienței, președinția de la Chișinău a dat înaintea vizitei un mesaj succint, în limbaj diplomatic, în care se spune că urma să se vorbească și despre „valorile creștine”.
Audiența pe care președintele Maia Sandu a avut- o la Vatican, este una privată, acordată de Papa Leon al XIV-lea și nu o vizită de stat formală. În diplomația Vaticanului, este formatul standard de întrevedere între Papă și liderii politici internaționali.
Printre liderii astfel primiți de Papa Leon au fost președintele Israelului, Isaac Herzog, la 4 septembrie, iar mai înainte președintele ucrainean Volodimir Zelenski sau vicepreședintele SUA, JD Vance.
Ca și alți lideri politici, Maia Sandu a mers la Vatican cu membrii familiei.
Președinția de la Chișinău nu a anunțat dinainte cine va fi în anturajul ei, dar într-o fotografie de la serviciul de presă al Vaticanului apar după toate probabilitățile mama și sora ei, dar și consiliera de politică externă, Olga Roșca.
Maia Sandu a efectuat între 10 și 12 septembrie a doua vizită oficială în Italia, de când este președintă. Ea a avut întrevederi cu prim-ministra italiană Giorgia Meloni și președintele Senatului italian, Ignazio La Russa.
„Vizita se înscrie în eforturile Republicii Moldova de a consolida parteneriatele externe, de a asigura pacea în țară și de a contribui la securitatea regională și europeană”, a transmis Președinția.
Menționăm, că Italia găzduiește una dintre cele mai mari comunități ale diasporei moldovene, statisticile oficiale spunând că ar fi vorba de peste 100 de mii de persoane.
De ce în negru?
Tradiția audiențelor papale impune femeilor portul culorii negre - așa cum se poate vedea clar în toate fotografiile cu audiențe papale.
Există și excepții notabile: anumite musafire se pot prezenta în alb. Numele oficial al acestei derogări este franțuzesc: Le privilège du blanc, literalmente „privilegiul albului”, și este acordat aproape exclusiv capetelor încoronate.
În prezent, doar câteva femei ar putea merge la Vatican în alb, printre ele fiind regina Sofia și nora ei Letizia (Spania) sau Marea Ducesă de Luxemburg.
.png)
.png)