Maia Sandu, la Festivalul Etniilor: „Fără pace, nu putem clădi nimic trainic”


Potrivit șefei statului, „Festivalul Etniilor este un eveniment care ne arată cât de frumoasă, cât de puternică este Moldova noastră, atunci când fiecare comunitate își aduce contribuția”, transmite IPN.
De pe scena festivalului, Maia Sandu a menționat că, de-a lungul secolelor, „pe acest pământ” au venit și au rămas oameni de diferite origini. Președinta i-a menționat pe bulgari, găgăuzi, evrei, ucraineni, romi, ruși, armeni, azeri „și mulți alții”.
„Fiecare și-a adus limba, dansurile și cântecele, bucatele și meșteșugurile. Îi regăsim în arhitectura satelor noastre, pe mesele de sărbători, în obiceiurile de familie, în portul popular, în cântecele de la nunți. Toate aceste lucruri au devenit parte din viața noastră de zi cu zi, au devenit parte din identitatea noastră comună”, a subliniat Maia Sandu.
Potrivit șefei statului, istoria ne-a oferit și lecții dure. „Atunci când am fost uniți, am putut construi și trăi în pace, când am fost dezbinați, am avut de pierdut cu toții, dar unele comunități au plătit cu prețul vieții și suferințe care nu vor fi uitate”, a mai spus președinta, afirmând că, fără pace, nu se poate construi nimic durabil.
Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Etniilor, cu genericul „Unitate în diversitate”, a început cu o paradă a portului popular al etniilor și cu depuneri de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, urmate de un popas la Casa Mare din Scuarul Europei. Pe parcursul zilei, vizitatorii vor putea merge prin curțile etnice ale diferitelor comunități pentru a le cunoaște mai bine valorile și specificul etnocultural. Programul cuprinde și un târg de obiecte de artizanat, precum și ateliere gastronomice, de dans și muzică.
.avif)
.avif)