Mihai Isac // Opriți sminteala! Biserica nu este partid și altarul nu este urnă!

Nu este o figură de stil. În ultimele luni, o rețea de pagini de Facebook, conturi de Telegram și alte platforme împinge, insistent și în cheie emoțional religioasă, mesaje cu directă încărcătură electorală. Culmea ironiei! Chiar Mitropolia a ieșit public să spună că respectivele conturi „nu sunt ale noastre” și să enumere, negru pe alb, canalele oficiale. Cu toate acestea, „ecosistemul” care se prezintă drept ortodox și pro Mitropolie continuă fără complexe mobilizarea politică. Sminteală, pe românește.

Să fixăm faptele. „Sare și Lumină”, un canal de Telegram care se autodescrie drept spațiu despre „credință și Biserică, tradiții și actualitate în Moldova”, publică, în prag de scrutin, postări care chemă explicit la vot pe 28 septembrie, cu formule care nu lasă loc de echivoc: „Votează pentru cei care susțin credința, Biserica și familia”, „Tăcerea este egală cu trădarea”, „Să apărăm Biserica prigonită. Să păstrăm Moldova Ortodoxă”.

Asta nu mai este cateheză, ci agitație electorală în toată regula, care instrumentalizează credința pentru a livra un vot „corect”.

Nu vorbim despre o inițiativă izolată. Pe Facebook, o pagină „Sare și Lumină” se prezintă ca „canal informațional al Bisericii Ortodoxe din Moldova” și trimite direct către Telegram, legitimând vizual și lingvistic legătura cu BOM. Din Telegram, același canal promovează și alte conturi de tip „Viața Eparhiei…”, din Cahul, Edineț sau Ungheni, semn că există o interconectare deliberată cu structuri ecleziale locale ori, cel puțin, cu brandul lor. Chiar dacă juridic apartenența nu este recunoscută, în percepția publicului mesajul vine, totuși, „de la Biserică”, ceea ce mută problema din zona administrativă în cea morală și civică.

De altfel, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a difuzat un comunicat explicit prin care se dezice „categoric” de aceste platforme neoficiale, cere credincioșilor să urmărească doar canalele listate și subliniază că Sectorul Sinodal de comunicare nu le administrează. Asta e partea bună, și anume că instituția recunoaște problema și trasează șinele oficiale ale informării. Partea rea e că mesajul nu oprește propaganda. Conturile contestate continuă să publice, să se viralizeze și să se dea drept voce a Bisericii. În epoca Telegram, dezicerile nu sunt un firewall. Sunt, cel mult, o notă la dosar.

Cadrul legal e, totuși, limpede. Legea privind libertatea de conștiință prevede expres că cultele religioase și părțile lor componente se vor abține de la exprimarea sau manifestarea publică a preferințelor lor politice ori de la favorizarea vreunui partid. Autoritățile au reamintit, la început de campanie, aceeași interdicție, și anume fețele bisericești nu pot face agitație electorală, iar implicarea cultelor în activități de natură politică este interzisă. Aici nu e spațiu de interpretare. A cere oamenilor să voteze „pentru cei care susțin Biserica” este o formă de partizanat politic, chiar dacă nu rostești numele partidului. E tocmai tipul de mesaj pe care legiuitorul a vrut să l țină departe de amvon și, prin extensie, de pseudo amvoanele online.

Cine alimentează această mașinărie de mesaje? În paralel cu dezicerea Mitropoliei ruse, mai multe investigații jurnalistice publicate în septembrie au documentat o operațiune care folosește infrastructura eparhială din nordul țării (Soroca și Drochia) ca pe o rețea de influență politică, cu curatori și metodologii importate din Federația Rusă. Se vorbește despre colectare de date, excursii „religioase” cu rol de mobilizare electorală, pachete de narațiuni pentru social media și chiar remunerări prin intermediul unei bănci ruse sancționate. Chiar dacă unii ierarhi au emis circulare interne de „abținere de la politică”, materialele arată că, în teren, campaniile online și offline au continuat. Or, propaganda nu are nevoie să fie semnată „oficial” ca să funcționeze. Îi ajunge uniforma simbolică.

Contextul general agravează tabloul. Înaintea acestor alegeri, R. Moldova este o țintă prioritară pentru o arhitectură de dezinformare pro Kremlin, inclusiv asistată de inteligență artificială, care caută să demobilizeze electoratul pro-european, să aprindă falii culturale și să confere un lustru „moral” oricărei agitații anti UE. Expertize independente, de la EUvsDisinfo la NewsGuard și rapoarte WatchDog.md, descriu un ecosistem coordonat care combină micro țintire online, rețele de pagini pseudo media și amplificare pe Telegram. În acest ecosistem, invocarea „valorilor tradiționale” e o unealtă, nu o mărturisire, iar bisericile ortodoxe din spațiul postsovietic sunt frecvent instrumentate ca vectori de mesaj.

Promo LEX a semnalat, la rândul său, cazuri de implicare religioasă în campanie și folosirea imaginii lăcașurilor de cult în scop electoral, nu doar o problemă de etică publică, ci un risc direct pentru integritatea procesului de vot. Observatorii arată că fenomenul este omniprezent, iar instrumentarea religiei în scop politic rămâne o practică prezentă, în pofida apelurilor la neutralitate. Între timp, televiziuni și platforme publice au documentat cum narațiunile anti UE au migrat din predici, conferințe și ședințe de cor spre clipuri, reels și postări cu CTA (call to action) electoral pe pagini care arată „ortodox”, dar lucrează politic.

Nu avem doar o violare a liniei de demarcație dintre altar și urnă. Avem o confuzie intenționată, întreținută algoritmic, între predică și propagandă. Când un canal care se prezintă drept „al Bisericii” lansează sondaje de mobilizare, îndeamnă „să apărăm Biserica prigonită” și le spune enoriașilor să voteze „pentru cei care susțin credința, Biserica și familia”, efectul e de autoritate morală transferată în capital politic. Nu contează că, la nivel de birocratizare, contul nu aparține Sectorului Sinodal. Contează că un bun credincios, în bună credință, va lua acel mesaj drept glasul Bisericii. E sminteală, fiindcă pui pe oameni să creadă că mântuirea trece prin buletinul de vot.

„Dar dacă intențiile sunt bune? Nu vor și creștinii binele țării?” Sigur că da. Dar legea și buna cuviință publică tocmai de aceea separă altarul de campanie. Pentru a păstra libertatea conștiinței și egalitatea de șanse între competitori. În democrație, omul votului trebuie lăsat în pace în fața urnei, fără presiunea simbolică a celui care îi botează copilul sau îl îngroapă pe tatăl lui. Statul interzice implicarea cultelor tocmai pentru a proteja atât Biserica de politică, cât și politica de confuzii sacralizante. Iar când această interdicție e ocolită prin conturi „prietene”, disclaimerele oficiale nu sunt scutire morală. Sunt doar dovada că se știe unde e linia, dar se preferă a fi ocolită.

Se va spune: „Mitropolia rusă s a dezis, deci ce mai vreți?” Vrem responsabilitate. Dacă o rețea de conturi își asumă vizual și textual identitatea ortodoxă locală, dacă se prezintă drept „canal informațional al BOM”, dacă mobilizează politic, Mitropolia rusă are nu doar dreptul, ci obligația morală de a combate public aceste conținuturi, a cere clarificări din partea clericilor și a sesiza instituțiile atunci când imaginea Bisericii e folosită în ilegalitate. Altfel, rămâne impresia comodă a „plauzibilei negări”: nu noi, dar ai noștri, nu oficial, dar în favoarea noastră, noi nu am zis, dar nu ne deranjează când alții „explică” în locul nostru.

Urmăriți limbajul. Când discursul coboară din teologia inimii în sloganuri despre „trădare”, „apărare”, „alegerea corectă pe 28 septembrie”, nu mai sunteți în cateheză, ci în campanie. În fine, analizați scopul. Dacă finalul postării e un îndemn la vot pentru o categorie de competitori, sunteți în plin partizanat. Sufletul nu se măsoară în procente, iar duhul credinței nu se numără la numărul de vizualizări din Telegram.

Dincolo de această bătălie de conturi, e o luptă pentru sens. Într o R. Moldova bombardată zilnic cu propagandă, perfecționată tehnologic, amplificată de platforme, uneori mascată în „investigații” cu grafică serioasă. Am obosit să mai discernem între evlavie și operațiune psihologică. Dar tocmai de aceea trebuie să ridicăm o barieră de luciditate. Să nu confundăm pe Dumnezeu cu algoritmul și să nu acceptăm ca numele Lui să fie brand electoral. E greu, știu. Algoritmul ne servește exact ce vrem să auzim, și anume că există „o singură cale”, că „ceilalți” vor să ne „ia credința”, că „ne apără” doar un anumit vector politic. Dar acesta este manualul clasic al dezinformării, documentat și în regiune, nu o șoaptă a conștiinței.

Și încă ceva important. Dacă, în paralel, jurnaliști și organizații civice arată că există curatori politic ideologici care operează în eparhii, că social media e parte dintr un design mai larg de influență și că, uneori, până și circularele de „abținere” sunt bifate formal, atunci nu mai discutăm doar despre o eroare de comunicare, ci despre un mecanism. În acest mecanism, conturile „neoficiale” sunt piesa care face treaba murdară, în timp ce instituția rămâne, la suprafață, „curată”.

Din nou, legal, poate fi greu de probat legătura. Moral și civic, efectul este cel care contează, iar el este de politizare a sacrului și de contaminare a spațiului public cu un tip de autoritate la care competitorii seculari nu au acces.

Ce este de făcut? Pentru Mitropolie, un gest puternic ar fi însemnat să ceară public închiderea acestor conturi care îi uzurpă identitatea, să interzică explicit clerului orice interacțiune cu ele și să colaboreze transparent cu autoritățile electorale și cu platformele pentru a trasa granițe curate. Pentru instituțiile statului, e nevoie de reacție promptă atunci când interdicțiile legale sunt eludate prin „proxy” și de aplicarea sancțiunilor prevăzute de Codul electoral și de legislația conexă. Pentru cetățeni, e un exercițiu de dietă media și de responsabilitate, și anume nu share uiți ceva doar pentru că vine cu o icoană în colț. Întrebați-vă cui folosește.

Nu este numai acestui text să judece convingerile religioase ale cuiva. Dimpotrivă, tocmai pentru că ele sunt cele mai intime resurse ale unei persoane, trebuie protejate de instrumentarea politică. A iubi Biserica nu înseamnă a accepta ca numele ei să fie folosit pentru a prinde voturi. A respecta libertatea de conștiință înseamnă, printre altele, a apăra biserica de la a deveni partid prin interpuși. Și a respecta democrația înseamnă să lăsăm competiția politică să se joace cu armele ei legitime, și anume programe, argumente, dezbateri. Nu cu sfinți pe Telegram.

Pentru cei care, cu bună credință, spun „dar poate că fără acel mesaj oamenii nu s ar prezenta la urne”, răspunsul este simplu. Participarea nu se justifică prin manipulare. Dacă vrem prezență mare la vot, o obținem prin informare corectă, campanii civice asumate și o presă independentă care explică miza. Dacă vrem „victorie morală”, o obținem în biserică, nu în feed-ul unor conturi dubioase care confiscă limbajul ortodox pentru a-l pune în slujba unor calcule electorale. Iar dacă vrem o societate care nu se rupe la fiecare scrutin, trebuie să separăm ferm sacru de politic. E linia de demarcație de la care începe respectul reciproc.

Votați în numele vostru, liniștiți, cu mintea limpede și, dacă e cazul, cu sufletul împăcat. Restul e zgomot. Opriți sminteala!

‍