Moldova și Irlanda vor negocia preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere


Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul Transporturilor din Irlanda și Autoritatea pentru Siguranța Rutieră din Irlanda privind preschimbarea permiselor, transmite IPN.
Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că acest acord va ușura semnificativ procedura pentru șoferii moldoveni stabiliți în Irlanda, dar și pentru irlandezii aflați în Republica Moldova. „Prezentul acord se va aplica tuturor titularilor de permise de conducere care dețin reședință permanentă pe teritoriile unuia dintre statele părți”, a precizat ministra.
În prezent, Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania și Grecia. Un document similar a fost semnat și cu Franța, urmând să intre în vigoare. Totodată, o declarație comună de intenție privind transcrierea permiselor de conducere a fost semnată cu Germania, prevederile acesteia implicând susținerea unui examen practic pentru preschimbare.
.png)
.png)