O nouă tentativă de sabotaj aviatic a Rusiei. A fost bruiat un avion militar ce transporta un ministru al Apărării din NATO


Ministrul apărării, Margarita Robles, se îndrepta către baza militară aeriană Šiauliai din Lituania, într-un avion militar A330 care aparține Armatei Spaniei. Deasupra zonei Kaliningrad, care este enclavă a teritoriului rusesc, GPS-ul nu a mai funcționat pentru scurt timp.
Totul a fost remediat de urgență, piloții au primit semnal și indicații de la un alt satelit militar. A aterizat până la urmă avionul fără probleme.
Pilotul acestui avion a spus că este obișnuit acest fapt, adică deasupra zonei Kaliningrad să fie bruiat semnalul GPS atât pentru avioane militare, cât și pentru avioane civile.
Avionul în care se afla Robles transporta și rude ale piloților spanioli care fac parte din misiunea NATO de apărare aeriană pe flancul estic. Misiunea a fost lansată la începutul acestei luni, după ce Polonia a doborât drone care i-au încălcat spațiul aerian.
Ministrul spaniol al Apărării a avut o declarație legată de incident și a spus că după ceea ce s-a întâmplat cu Ursula Von der Leyen, atunci când a zburat peste Bulgaria, există un nou protocol de siguranță.
„A existat o încercare de a perturba semnalul GPS, dar, deoarece aeronava noastră are un sistem criptat, aceasta nu a fost afectată”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
„Probabil că este ceva obișnuit pe această rută și, de asemenea, în cazul zborurilor comerciale. Nu este vorba despre faptul că este aeronava noastră”, a adăugat acesta.
Aceasta ar implica activarea unui semnal de urgență de la un satelit militar.
Robles urma să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său lituanian, Dovile Sakaliene, în timpul unei vizite la baza aeriană Siauliai, unde sunt 150 de militari spanioli și 8 avioane de vânătoare Eurofighter, miercuri, potrivit agendei guvernului spaniol.
.avif)
.avif)