Ploile torențiale au provocat inundații și doborât copaci: pompierii au intervenit în mai multe localități

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Социальные
Salvatorii și pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost solicitați să intervină în mai multe localități ale țării, în dimineața zilei de 18 iulie, în urma ploilor abundente și a vântului puternic care au afectat zone din centrul și sudul Republicii Moldova.
18.7.2025 8:30
18.7.2025 8:30
Deschide md
Социальные

În municipiul Chișinău, pompierii au intervenit pe strada Calea Ieșilor, unde un autoturism în care se aflau două persoane a rămas blocat pe un segment de drum inundat. Echipele de intervenție au reușit deblocarea și tractarea vehiculului în siguranță.

Tot în capitală, pe strada Aerodromului nr. 6, un copac doborât de vânt atârna periculos peste firele de electricitate. Pompierii au intervenit prompt pentru defrișarea și înlăturarea acestuia, prevenind astfel un potențial pericol electric.

Intervenții similare au avut loc și în raionul Hâncești, la intrarea în satul Mereșeni, unde un alt copac căzut a fost înlăturat, precum și în satul Drăsliceni din raionul Criuleni, unde salvatorii au tractat un automobil blocat în noroi, cu două persoane la bord.

Conform datelor furnizate de operatorii de energie electrică, la ora 06:00, două localități din raionul Anenii Noi – Delacău și Puhăceni – erau deconectate de la rețeaua electrică.

IGSU anunță că monitorizează în continuare situația din țară și îndeamnă cetățenii să evite zonele afectate de inundații sau drumuri impracticabile. În caz de urgență, este recomandat să se apeleze imediat Serviciul 112.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md