Primarul Iașiului, reacție pentru primarul Chișinăului: Drumul european al R. Moldova, amenințat de conduita politică a lui Ion Ceban

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Политические
Ion Ceban acuză autoritățile române, în speță Ministerul de Externe de la București, că ar fi pus presiuni pe primarul Iașiului, Mihai Chirica, ca acesta să suspende acordul de înfrățire cu municipiul Chișinău.
22.8.2025 14:46
22.8.2025 14:47
Deschide md
Политические

Într-o postare făcută după anunțul lui Chirica, Ceban reclamă jocuri politice înguste, referindu-se atât la aplicarea interdicției de călătorie în spațiul Schengen, cât și la decizia ulterioară a primarului de Iași.

Îmi pare rău că în acest joc politic cu interdicția mea sunt impuși mai mulți reprezentanți din România să facă anumite declarații. Plus la toate că aceste relații de cooperare și înfrățire vin pe linia Ministerului de Externe și iarăși ne dăm seama de unde cresc picioarele. Cunosc și sper că legea și justiția sunt mai sus de orice joc politic îngust și vom obține dreptate, iar adevărul va fi stabilit. Vom continua procesul de contestare în instanțele din România, dar și cele internaționale” a scris Ceban pe rețelele de socializare.

Redacția Deschide.MD l-a sunat pe primarul de Iași pentru a obține o reacție la afirmațiile edilului capitalei. Mihai Chirica ne-a relatat că măsura, luată în contextul deciziei autorităților române de a interzice călătoria lui Ion Ceban, nu a fost luată în urma ”presiunilor” reclamate de liderul MAN, ci reprezintă o reacție firească, având în vedere conduita politică a lui Ceban și riscurile pe care le reprezintă acesta la adresa parcursului de integrare europeană a R. Moldova.

Evident că nu (am fost presat, n.r.), nici nu se pune problema. Mai ales că este o situație care ține de decizia autorității locale, nici măcar de decizia statului. Nu are nimic de a face, este o chestiune care vizează buna comunicare dintre reprezentanții autorităților locale, primarul de Iași cu primarul de Chișinău, și care, din nefericire pentru domnia sa, această interdicție și motivul pentru care dumnealui nu mai poate intra în spațiul Schengen, arată, oarecum, o disociere între traiectoria pro-europeană a R. Moldova, absolut necesară pentru securitatea și creșterea nivelului de trai a populației, care a fost atât de mult ținută sub presiune, și conduita politică a domniei sale” a notat Mihai Chirica.

Potrivit lui, problema interdicției lui Ceban în spațiul Schengen și măsurii ulterioare luate de primăria Iași ”este legată de viziune și de rolul pe care un ales al poporului trebuie să-l aibă atunci când definesc viitorul unei comunități”.

Primarul Iașiului a reiterat că măsura luată, de suspendare a înfrățirii, nu va afecta cu nimic relațiile dintre instituția pe care o conduce și cetățenii Chișinăului.

Acum e un prilej să strângem rândurile și să ne gândim foarte atent care au fost motivele pentru care peste jumătate din populația Moldovei a părăsit inclusiv capitala și care ar fi soluțiile, să putem să le dăm o șansă moldovenilor care se nasc și celor care deja au plecat să se întoarcă acasă. E o reacție firească, care va dispărea odată cu dispariția interdicției de deplasare a domniei sale în spațiul european, dacă va fi, în continuare, primar” a punctat primarul Chirica.

Mihai Chirica a reiterat că atât el, cât și municipiul Iași, au ajutat întotdeauna dezinteresat municipiul Chișinău, chiar în detrimentul propriu, uneori.

Eu empatizez foarte mult cu fiecare cetățean al R. Moldova și nu de fiecare dată mi-a adus beneficii. Uneori mi-a adus foarte multe lucruri pe care a trebuit să le suport personal. Vezi criza energetică de la începutul războiului, când toată păcura de la Iași, 5400 de tone, a fost mutată la Chișinău. Ne-a lăsat fără nicio șansă de încălzire. Aproape vreo trei săptămâni mi-au tremurat genunchii până au venit primele garnituri de cărbune. Asta s-a făcut pentru că știam că situația de la Chișinău este mai greu de rezolvat dacă noi nu o rezolvăm față de ceea ce pot să fac eu” a conchis Mihai Chirica.

Amintim că primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, despre demararea procedurilor de suspendare a înfrățirii municipiilor Iași și Chișinău, din cauza interzicerii dreptului primarului de Chișinău, Ion Ceban, de a intra în Spațiul Schengen.

Deschide și: Înfrățirea pusă pe stop // Iașiul suspendă colaborarea cu Chișinăul din cauza lui Ion Ceban

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md