Purtătorul de cuvânt al lui Putin, după cel mai recent atac asupra Ucrainei în care au fost uciși 18 civili: Forţele armate ruse îşi îndeplinesc misiunea

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Внешние
Kremlinul a declarat joi că Rusia 'rămâne interesată' de discuțiile de pace cu Ucraina, dar va continua să atace această țară până când 'obiectivele' sale vor fi atinse, informează AFP, care amintește că declarațiile Kremlinului vin după unul dintre cele mai grave atacuri aeriene rusești asupra Ucrainei, în timpul nopții, soldate cu cel puțin 14 morți.
28.8.2025 18:51
28.8.2025 18:51
Deschide md
Внешние

'Forțele armate ruse își îndeplinesc misiunea. Acestea continuă să atace ținte militare și paramilitare', a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. 'În același timp, Rusia rămâne interesată de continuarea procesului de negocieri, pentru a-și atinge obiectivele stabilite prin mijloace politice și diplomatice', a adăugat el, transmite Agerpres.

Totodată, Kremlinul a respins criticile Uniunii Europene (UE) cu privire la atacul asupra delegației UE la Kiev, susținând că armata rusă nu atacă niciodată infrastructura civilă.

'Forțele Armate Ruse își îndeplinesc misiunile. Acestea, așa cum s-a spus deja, continuă să atace infrastructura militară sau cvasimilitară', a declarat Dmitri Peskov, citat de EFE.

Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus a recunoscut joi că în cursul nopții a atacat ținte de pe teritoriul ucrainean cu drone și rachete hipersonice Kinjal, ucigând 14 civili la Kiev.

Conform comunicatului, armata rusă a lansat un atac combinat folosind arme de precizie cu rază lungă de acțiune lansate din aeronave și drone de asalt.

Ținta, conform raportului de război, postat pe Telegram, au fost aerodromurile ucrainene și instalațiile industriale militare inamice.

Cu toate acestea, rachetele și bombele rusești au lovit clădiri rezidențiale din mai multe cartiere ale capitalei ucrainene, amintește EFE.

Ministerul Apărării rus a mai anunțat că a scufundat o navă de recunoaștere ucraineană, Simferopol, la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră.

Potrivit sursei citate, nava ucraineană a fost atacată de o dronă nautică capabilă să atingă viteze mari înainte de a-și lovi ținta.

'În urma atacului, nava ucraineană s-a scufundat', a adăugat ministerul.

Nava Simferopol, numită după capitala peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, era o stație plutitoare de spionaj radioelectronic cu o lungime de aproape 55 de metri, lansată la apă în 2019, potrivit EFE.

Acesta este primul caz după mult timp în care o navă ucraineană a fost scufundată de o dronă rusească, metoda folosită de Kiev în primii doi ani de război pentru a ataca navele Flotei Ruse la Marea Neagră.

Ministerul rus a mai anunțat că forțele armate au folosit bombe ghidate pentru a ataca un amplasament aparținând Brigăzii 155 Mecanizate a Ucrainei în zona industrială a orașului Pokrovsk, un centru logistic cheie pentru armata ucraineană din regiunea Donețk, în est.

Conform raportului militar, în atac au fost utilizate bombe FAB-250 de 250 de kilograme echipate cu module de planare și corecție.

Ministerul Apărării a subliniat că metodele de control obiectiv au confirmat în timp real că bombardarea amplasamentului unității ucrainene a avut succes.

Orașul Pokrovsk este unul dintre pilonii liniilor defensive ale Ucrainei în regiunea Donețk și, prin urmare, unul dintre principalele obiective ale armatei ruse, care încearcă să-l cucerească de mai bine de un an.

Acest centru urban este situat la intersecția a șase autostrăzi, dintre care două duc spre nord, către orașele Kostiantinivka și Kramatorsk, acesta din urmă fiind cea mai mare fortăreață a forțelor ucrainene din Donbas.

Ключевые слова:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Поделитесь статьей:
Будьте в курсе последних новостей на нашей странице в Telegram
Подпишитесь на
Deschide.md