RAPORT // Rusia are o reţea de 200 de tabere pentru „spălarea creierului” copiilor ucraineni


Ancheta dezvăluie documente şi imagini din satelit care confirmă că aceşti copii sunt duşi în tabere pentru îndoctrinare patriotică, instruire în folosirea armelor şi exerciţii de luptă, pregătindu-i astfel pe copiii Ucrainei să lupte pentru Rusia, relatează The Guardian, citat de News.ro.
Facilităţile, situate în Rusia şi în Ucraina ocupată, includ tabere, şcoli, baze militare, unităţi medicale, lăcaşuri de cult şi universităţi.
De la începutul invaziei pe scară largă în 2022, copiii ucraineni au fost duşi în aceste locuri şi supuşi unor programe care includ îndoctrinare patriotică, exerciţii de luptă, antrenament de paraşutist şi chiar cursuri despre cum să asambleze drone pentru forţele armate ruse.
Raportul - intitulat „Copiii furaţi ai Ucrainei: În interiorul reţelei ruse de reeducare şi militarizare” şi realizat de Laboratorul de Cercetare Umanitară al Şcolii de Sănătate Publică de la Yale - dezvăluie că cel puţin 130 dintre tabere au fost implicate în reeducare, inclusiv în eforturi de îndoctrinare a copiilor cu narative pro-Rusia.
Raportul a constatat că cel puţin 39 dintre aceste facilităţi derulează programe de militarizare în cadrul cărora copii de numai 8 ani sunt supuşi antrenamentelor cu arme, competiţiilor de aruncare a grenadelor şi cursurilor de medicină tactică.
Concluziile raportului par să confirme un articol publicat săptămâna trecută de The Guardian, în care copii din regiunile ocupate ale Ucrainei au descris cum au fost duşi cu forţa în astfel de tabere de tip militar şi au fost pregătiţi să lupte pentru Rusia.
„Ceea ce avem aici este o reţea fără precedent de facilităţi, construite şi extinse în mod expres din 2014, pentru a transforma copiii ucraineni în ruşi”, a declarat Nathaniel Raymond, directorul Laboratorului de Cercetare Umanitară. „Este o conductă prin care copiii Ucrainei sunt reeducaţi – spălaţi pe creier – şi transformaţi în soldaţi”, spune expertul.
Aproape un sfert dintre aceste amplasamente prezintă semne de extindere, ceea ce sugerează că Moscova se pregăteşte să găzduiască şi mai mulţi copii, iar cel puţin încă două tabere sunt în construcţie.
Răpirea în masă a copiilor ucraineni de către Rusia este o crimă de război, spun experţii.
Cercetătorii au adunat dovezi din surse deschise – adesea chiar din publicaţiile din Rusia – pe care le-au coroborat cu imagini satelitare de înaltă rezoluţie confirmând prezenţa copiilor şi cu cel puţin cinci surse independente.
Cel puţin jumătate din locaţiile documentate erau operate direct de guvernul rus, dovadă fiind documentele de constituire, se arată în raport.
„Putem vedea tranşee, poligoane de tragere, terenuri de paradă. Singurul lucru pe care nu îl ştim este dacă ei (copiii ucraineni) au fost deja trimişi în luptă”, a declarat Raymond, adăugând că încă nu au verificat în mod independent o notificare de recrutare sau decesul pe câmpul de luptă.
Raportul este primul care dezvăluie amploarea reţelei de deportare a Rusiei, adăugând greutate acuzaţiilor de crime de război şi crime împotriva umanităţii. Acesta susţine că deportarea sistematică şi militarizarea copiilor încalcă convenţiile de la Geneva şi Convenţia ONU privind drepturile copilului.
În 2023, Curtea Penală Internaţională a lansat o anchetă asupra preşedintelui Vladimir Putin şi a comisarului pentru drepturile copiilor Maria Lvova-Belova în legătură cu presupusa răpire şi deportare a copiilor ucraineni. Rusia neagă orice încălcare a legii, susţinând că copiii au fost relocaţi doar pentru siguranţa lor şi insistând că niciunul nu a fost luat cu forţa.
Andrii Iermak, şeful biroului preşedintelui Ucrainei, a declarat că raportul Yale „oferă dovezi incontestabile care contrazic negările şi dezinformarea Rusiei” şi că „necesită luarea de măsuri”.
.avif)
.avif)