Trump a ignorat serviciile secrete și a transmis Congresului că Iranul are un program de arme nucleare


Afirmația lui Trump a stârnit întrebări privind măsura în care decizia sa de a ordona atacurile asupra Iranului, duminică, a fost susținută de serviciile de informații americane. Președintele republican a făcut această declarație într-o scrisoare datată luni, adresată președintelui Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, un aliat cheie, document care a fost publicat pe site-ul Casei Albe, scrie Digi24.RO.
„Forțele Statelor Unite au efectuat un atac de precizie asupra a trei facilități nucleare din Iran, utilizate de Guvernul Republicii Islamice Iran pentru programul său de dezvoltare a armelor nucleare”, a scris Trump.
Cea mai recentă evaluare a serviciilor de informații americane, prezentată Congresului în martie de către directorul comunității de informații, Tulsi Gabbard, arăta că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, nu a ordonat reluarea programului de arme nucleare închis în 2003. O sursă cu acces la rapoarte de informații americane a declarat pentru Reuters săptămâna trecută că evaluarea din martie nu s-a schimbat, iar Iranul insistă că programul său nuclear are scopuri pașnice.
În 2003, președintele George Bush a justificat invazia Irakului susținând că informațiile arătau că țara deținea arme de distrugere în masă, afirmație care ulterior s-a dovedit falsă și a generat reacții politice puternice.
Evaluarea făcută de Gabbard, respinsă de Trump
Trump a pus pentru prima dată sub semnul întrebării informațiile privind programul nuclear al Iranului săptămâna trecută, când a respins evaluarea prezentată de Tulsi Gabbard în Congres. „Nu mă interesează ce a spus ea. Eu cred că erau foarte aproape să aibă una (o armă nucleară)”, le-a spus Trump jurnaliștilor.
Gabbard însăși a contestat vineri, pe platforma X, relatările din presă cu privire la declarațiile sale din martie, afirmând că informațiile americane arătau că Iranul ar putea construi o armă nucleară „în câteva săptămâni sau luni”, dacă ar decide acest lucru.
Potrivit unor rapoarte neclasificate ale serviciilor de informații americane, întocmite înaintea atacurilor, Iranul a închis programul său de arme nucleare în 2003, o concluzie împărtășită și de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, și nu a stăpânit toate tehnologiile necesare. Totuși, rapoartele indică faptul că Teheranul are expertiza necesară pentru a construi un focos nuclear la un moment dat. Iranul neagă că ar urmări obținerea unei astfel de arme și susține că programul său nuclear are doar scopuri pașnice.
SUA au atacat duminică trei situri nucleare iraniene: Natanz, Isfahan și Fordow. La Fordow, un sit subteran fortificat unde centrifuge avansate ar putea produce uraniu slab îmbogățit pentru combustibil nuclear, dar și uraniu puternic îmbogățit pentru focoase, americanii au folosit bombe special concepute pentru a penetra buncăre.
Trump și alți oficiali de rang înalt au declarat că siturile au fost distruse. Însă o evaluare preliminară a serviciilor de informații americane a concluzionat că atacul a întârziat programul nuclear al Teheranului cu doar câteva luni, au declarat pentru Reuters trei surse informate. Un oficial american care a citit evaluarea a spus că aceasta conținea numeroase rezerve, iar un raport mai detaliat este așteptat în zilele și săptămânile următoare.
.png)
.png)